Povestea bradului care va înfrumuseța sărbătorile de iarnă în Buzău. De șase ani, pomii sunt donați de localnici

0
Publicat:

A devenit o obișnuință, în ultimii șase ani, ca reprezentanții Primăriei să publice pe rețelele de socializare povestea bradului de Crăciun care îi va bucura pe buzoieni, în decembrie. La fel ca în anii trecuți, pomul de iarnă a fost donat municipalității de o familie din oraș.

Bradul a fost adus în Parcul Crâng. SURSA Ionuț Apostu
Bradul a fost adus în Parcul Crâng. SURSA Ionuț Apostu

Anul acesta, pomul care provine dintr-o specie rară de conifere a fost instalat în Parcul Crâng, deoarece platoul din centru, unde era amplasat de obicei, se află în plină lucrare de modernizare. Provine și în acest an tot din municipiul Buzău, mai exact de pe strada Libertății.

Pomul a fost recoltat de pe strada Libertății. SURSA Ionuț Apostu
Pomul a fost recoltat de pe strada Libertății. SURSA Ionuț Apostu

Bradul, în vârstă de 20 de ani, a fost donat de un buzoian în a cărei curte se desfășoară lucrări de construcție. A aflat despre cererea autorităților locale și a decis să-l doneze, pentru ca toți buzoienii să se bucure de frumusețea lui. Are înălțimea de aproximativ 20 de metri.

„Grație generozității proprietarului a fost instalat în parcul Crâng si va fi împodobit. Chiar dacă nu este atât de bătrân și înalt, el compensează prin frumusețe. Este pentru prima dată când buzoienii se pot bucura de un brad argintiu parcă desprins din filmele de Crăciun, cochet și elegant”, a scris pe Facebook Ionuț Apostu, viceprimar al municipiului Buzău.

Buzăul va avea împodobit primul brad argintiu. SURSA Ionuț Apostu
Buzăul va avea împodobit primul brad argintiu. SURSA Ionuț Apostu

Anul acesta, Orășelul Copiilor, amenajat în Parcul Crâng, va fi deschis pe 1 Decembrie 2022. Bradul înălțat lângă obelisc va sta împodobit pe întreaga perioadă a Sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou.

În ultimii ani, autoritățile locale au renunțat să mai cumpere brazi sacrificați din pădure și au apelat la bunăvoința cetățenilor din oraș sau comunele învecinate, care doresc să renunțe la exemplarele din propria gospodărie din motive ce țin de siguranța imobilelor sau realizarea unor lucrări edilitare.

În 2019, bradul de Crăciun instalat în centrul orașului Buzău a fost donat de un localnic cu domiciliul pe strada Traian Vuia. Proprietarul a fost nevoit să renunțe la el pentru că, după aproape 50 de ani de viață, afecta fundația casei.

În 2020, un cetățean din comuna Merei a donat Primăriei, nu unul, ci doi brazi, care au fost amplasați în centrul municipiului și în Parcul Crâng. Cu peste patru decenii în urmă, proprietarul s-a mutat de la munte, de la Nehoiu, la Merei, și, de dragul locurilor natale, a adus cu el o părticică din inima muntelui: câțiva puieți firavi de brad.

Anul trecut, pomul de iarnă al buzoienilor a fost donat de o buzoiancă de pe strada Răscoalei. Bradul, în vârstă de peste 70 de ani, crescuse falnic sub streașina casei și începuse să afecteze atât fundația cât și gardul proprietății. La cele 2,6 tone greutate, transportul si amplasarea lui în piața Dacia au fost o reală provocare. Cel de-al doilea exmplar a fost recoltat tot din oraș, de pe strada Alexandru Marghiloman.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite