Primarul din Mărăcineni, Constantin Dumitru, exclus din PD-L

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, a fost exclus, ieri seară, din PD-L Buzău. Constantin Dumitru a fost dat afară din partid pentru că a făcut campanie pentru contracandidatul la Camera Deputaţilor al şefului său de partid, Cezar Preda.


Pentru a nu rămâne fără mandatul de primar câştigat la legerile locale din 10 iunie, membrii BPJ al PD-L au votat aseară, în unanimitate, excluderea lui Constantin Dumitru din PD-L.

Odată cu primarul din Mărăcineni au rămas fără sprijin politic alţi şase consilieri locali ai comunei care însă au fost excluşi din PD-L prin decizia Biroului Permanent Naţional, decizie luată imediat după alegerile parlamentare când s-a făcut o analiză pe fiecare colegiu a rezultatelor obţinute la acest scrutin. La acel moment, excluderea a fost considerată măsura cea mai potrivită pentru a-i taxa pe cei care au trădat şi s-au implicat în susţinerea adversarilor politici.

Printre cei excluşi din PD-L se mai numără şi fostul primar al comunei Verneşti, Constantin Opriş, care câştigase un mandat de consilier local la alegerile din vară, împreună cu un alt consilier PD-L din Verneşti.

Biroul Permanent Judeţean de aseară a fost convocat pentru completarea locurilor rămase vacante în forul de conducere judeţean al partidului. Astfel, locul lui Adrian Burducea, la şefia organizaţiei municipale a fost luat interimar de avocatul Ciprian Ene, consilier local municipal în CLM Buzău. Locul demisionarului Liviu Mocanu ca secretar general al PD-L a fost luat de Raul Florescu, candidat pentru un mandat de senator în Colegiul 3.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite