Părinţii unui bebeluş grăbit să vină pe lume, escortaţi de un echipaj de poliţie spre maternitate
0
Doi agenţi de poliţie din comuna buzoiană Beceni s-au ales, zilele trecute, cu o misiune mai puţin obişnuită. Aceştia au fost abordaţi de un bărbat care i-a rugat să-i ajute să ajungă mai repede la maternitate, deoarece soţia lui intrase în travaliu.
Cei doi sunt Alin Prundea şi Andrei Slate, din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean Buzău, Secţia de poliţie rurală Beceni. Aceştia desfăşurau activităţi de control al traficului alături de poliţiştii de la rutieră în Cernăteşti.
La un moment dat, au fost rugaţi de un şofer impacientat să îl ajute pentru a ajunge mai repede la maternitate, întrucât soţia lui, pasageră în maşină, se afla în travaliu.
Alin Prundea şi Andrei Slate au urcat repede în autospeciala de poliţie şi au decis să escorteze maşina bărbatului până la maternitate, asigurându-se că toţi pasagerii au ajuns cu bine la destinaţie.
”Mulţumirile celor doi soţi au fost cea mai frumoasă apreciere a ceea ce înseamnă serviciul poliţienesc! Şi săptămâna aceasta ne găsiţi tot în trafic, colegilor le urăm misiuni reuşite, iar participanţilor la trafic deplasări liniştite!”, au transmis reprezentanţii IPJ Buzău.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO