Video Pacienți evacuați din Urgența Spitalului Județean Buzău, din cauza unor degajări de fum VIDEO
0A fost panică, vineri după-amiază, 9 februarie 2024, la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Un apel la 112 a anunțat producerea unui incendiu la nivelul Unității de Primiri Urgențe. S-a aflat ulterior că o defecțiune apărută la instalația de oxigen a dus la degajări mari de fum.

Persoanele care se aflau în incinta UPU Buzău în momentul în care a fost sesizată problema la instalația de oxigen povestesc cum s-a întâmplat totul.
Imediat, la fața locului au fost trimise mai multe autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău. Pompierii au ajuns rapid la spital. Au evacuat 18 persoane persoane și au stabilit că, din fericire, incendiul nu se confirmă.
Cadrele medicale au reacționat prompt și au dispus evacuarea unității de urgență. Oamenilor li s-a explicat că este o problemă la instalația de oxigen, astfel că trebuie să se îndepărteze de zona Unității de Primire Urgențe (UPU) cât mai repede.
Ulterior, medicii secției UPU au trecut la trierea pacienților care veneau cu ambulanțele la spital și direcționarea acestora către zonele în care erau preluați de reprezentanții spitalului. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Spaima tuturor este cu atât mai mare cu cât România are deja o faimă tristă pentru tragediile din spitale, care au ars cu pacienți înăuntru. Așa s-a întâmplat la Neamț, la Constanța, în București, iar oamenii au tot dreptul să se panicheze, știindu-se expuși unor astfel de riscuri, tocmai într-o instituție medicală.
Avocatul Adrian Cuculis, cel care reprezintă interesele familiei unuia dintre cei zece pacienţi care au ars de vii în tragedia de la spitalul nemţean, a anunţat marți, 12 decembrie 2023, că anchetatorii au modificat încadrarea juridică a unor fapte din acest dosar penal, care este în lucru la Parchetul General.
Apărătorul a mai spus că au calitate de inculpaţi şi suspecţi două cadre medicale, la fel stând lucrurile şi în cazul Spitalul Judeţean Neamţ, în calitate de persoană juridică. Încălcarea unor norme de securitate în muncă ar fi dus la izbucnirea incendiului catastrofal, valoarea pagubelor de la Secţia ATI fiind de circa 550.000 de euro.
„Procurorii au schimbat şi încadrarea greştă a faptei din ucidere din culpă în distrugere care a avut ca urmare un dezastru şi infracţiuni de nerespectare a măsurilor de securitate în muncă. Spitalul din Piatra Neamț, dar şi două cadre medicale au căpătat calitatea de inculpaţi şi suspecţi, iar dosarul se pregăteşte să ajungă în instanţă la 3 ani de la tragedie“, a relatat avocatul Adrian Cuculis.
În cazul tragediei de la Spitalul Neamţ, care s-a petrecut pe data de 14 noiembrie 2020, a fost deschisă o anchetă de către Parchetul Înaltei Curţi, dar nu este finalizată. Într-un salon al Secţiei ATI au decedat şapte bărbaţi şi trei femei, care erau imobilizaţi la pat, din cauza stării critice. Arsuri pe 40% din suprafaţa corpului a suferit şi Cătălin Denciu, medic de gardă.
Procurorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţau, anul trecut, că au fost puşi sub acuzare şase foşti manageri ai unităţii, doi medici şi două asistente. Anchetatorii considerau că reprezentanţii spitalului nu au realizat o revizuire a riscurilor, urmare a schimbării condiţiilor de muncă care s-a produs după nominalizarea ca unitate COVID -19 şi adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen.
În aceste noi condiţii nu ar fi stabilit măsuri de prevenire care să asigure sănătatea şi securitatea personalului medical şi a pacienţilor de la Secţia ATI. Iniţial, cele două asistente erau cercetate pentru ucidere din culpă, vătămare din culpă şi distrugere din culpă. Incendiul ar fi fost provocat de o lumânare aprinsă aflată lângă patul unui pacient.