Criză de ouă în unele supermarketuri din România. Ministrul Agriculturii a răbufnit: „Este posibil să existe practici comerciale neloiale”
0Criza de ouă se resimte în unele supermarketuri din România: rafturile sunt goale, din cauza exporturilor record și a producției mai reduse în sezonul rece. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține, însă, că „producem mult peste necesarul intern, gradul de autosuficiență este de 100%”.

Reprezentanții marilor rețele comerciale afirmă că unii fermieri au fost atrași de prețuri mai bune oferite de procesatori și magazine din afara țării.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, contrazice ideea de criză și spune că e este posibil să existe „practici comerciale neloiale”.
„Criză de ouă în România n-o să fie niciodată, pentru că în ultimii 2 ani, prin investițiile pe care le-am realizat, România are un grad de autosuficiență de 120%. Practic, anul trecut am produs 5,4 miliarde de ouă în România și anul acesta cred că va fi un recurs și vom depăși această cifră. Stăm foarte bine, şi pentru intern, şi pentru extern”, a spus Florin Barbu, într-o intervenție la Antena 3.
Ministrul susține că două magazine de retail se confruntă cu această criză.
„De ce? Pentru că este o relație comercială și de aceea cred că s-a creat o problemă și aici trebuie să intervină inclusiv colegul meu de la Ministerul Economiei, care gestionează partea de comerț, dar și Consiliul Concurenței, care ar trebui să verifice de ce producătorii români nu au loc pe raftul de retail din România și sunt nevoiți să se ducă spre magazine din extern. Noi producem cu mult peste necesarul de consum. (...) Avem grad de autosuficiență de 120% iar eu vă spun, și mă bucură, faptul că producătorii români merg și către export. Posibil să fie anumite practici comerciale neloiale și de aceea Consiliu Concurenței are atribuțiile necesare de a intra în aceste relații comerciale între producătorii români și magazinele de retail”, a precizat ministrul.
Potrivit sursei citate, George Bădescu, directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), spune că există sincope de aprovizionare, dar şi că producătorii preferă să le dea spre export. Astfel, exporturile au ajuns, în doar câteva luni, de la 15% la 40%.
„Presiunea din afară este din ce în ce mai mare pe piața din România, pentru că noi, pe lângă faptul că nu avem gripa aviară, avem și prețuri foarte bune. Și atunci au venit ofertele. Ne-am trezit cu oferte în ultimele cinci-șase luni din toată lumea. Au venit solicitări și vin în continuare, cu prețuri foarte avantajoase. (...) Astfel, s-a ajuns ca exportul, care uzual reprezenta 7-10% din totalul producției — atât pleca afară — acum să ajungă la 40%. Și eu cred că e chiar mai mult”, a spus Florin Panfile, directorul comercial al unei fabrici de ouă.























































