Descoperire ADN: Hitler ar fi avut Sindromul Kallmann. Ce este și cum afectează dezvoltarea sexuală
0O echipă internațională de geneticieni a reușit, pentru prima dată, să secvențieze ADN-ul lui Adolf Hitler dintr-o probă de sânge veche de 80 de ani.
În mai 1945, la scurt timp după capitularea Germaniei naziste, soldații aliați au pătruns în buncărul lui Adolf Hitler. Printre ei se afla colonelul Roswell P. Rosengren, ofițer de presă al generalului Dwight D. Eisenhower, care, pentru a păstra o amintire a momentului istoric la care asista, a tăiat şi a luat o bucată pătată de sângele dictatorului din pânza canapelei pe care Hitler își luase viața, relatează The Times.
Optzeci de ani mai târziu, oamenii de știință au reușit să extragă și să secvențieze ADN-ul lui Adolf Hitler din acea probă de sânge.
Proba folosită a fost recuperată din Muzeul de Istorie din Gettysburg (SUA), unde se păstra bucata de pânză luată de Rosengren din buncărul lui Hitler. În 2019, cercetătorii au extras urme de sânge și au comparat secvențele cu ADN-ul unei rude îndepărtate din linia paternă.
Potrivirea cromozomului Y a fost perfectă, confirmând că proba îi aparținea dictatorului. ADN-ul, degradat exact cât era de așteptat pentru o probă de 80 de ani, a oferit totuși suficiente informații pentru analiza genetică completă.
Rezultatele sunt prezentate în documentarul „ADN-ul lui Hitler: planul unui dictator”, produs de Channel 4, şi ele vorbesc despre o tulburare genetică care i-ar fi afectat dezvoltarea sexuală şi viaţa intimă, dar şi despre posibile afecțiuni neuropsihice, clarificând ştiinţific și originea sa etnică.
Hitler avea sindromul Kallmann
Cercetările au fost conduse de Turi King, genetician de renume mondial, cunoscută mai ales pentru identificarea rămășițelor lui Richard al III-lea. Ea a povestit că mai multe laboratoare au refuzat să o ajute, şi că, într-o perioadă în care se testează ADN-ul istoric, de la romani până la Beethoven, a vrut să se asigure că acest caz extrem de sensibil era tratat corespunzător.
„M-am chinuit mult. (...) Dar, la un moment dat, testul tot va fi făcut și am vrut să ne asigurăm că este făcut într-un mod extrem de măsurat și riguros. De asemenea, dacă nu îl facem, îl punem pe un fel de piedestal”, a declarat ea, ţinând să sublinieze că „genetica nu poate scuza în niciun fel ceea ce a făcut”.
„Dacă ar fi văzut propriile rezultate genetice, aproape sigur s-ar fi trimis singur în camerele de gazare”, a mai adăugat ea.
Analiza ADN-ului a scos la iveală că Hitler suferea de sindromul Kallmann, o boală genetică rară, care afectează pubertatea normală și dezvoltarea organelor sexuale şi care poate duce la un nivel foarte scăzut de testosteron și la infertilitate.
Descoperirea confirmă o suspiciune veche, bazată pe un examen medical din 1923, făcut după tentativa de puci de la München, care arăta că Hitler avea un testicul necoborât.
„Asta ar însemna că avea o șansă din zece să aibă un penis mic”, notează studiul, explicând că Hitler ar fi putut fi ridiculizat în tinerețe pentru acest motiv, o informație relatată în mărturii din Primul Război Mondial.
Descoperirea genetică, deși definitivă, permite doar speculații în ceea ce privește impactul său asupra lui Hitler. Cu toate acestea, pare probabil că el ar fi avut dificultăți în a forma relații sexuale, iar un istoric consideră că acest lucru ar putea fi esențial pentru înțelegerea ascensiunii lui Hitler la putere.
„Acest lucru ar ajuta la explicarea devotamentului extrem de neobișnuit și aproape complet al lui Hitler față de politică în viața sa, excluzând orice fel de viață privată. Alți naziști de rang înalt aveau soții, copii, chiar și aventuri extraconjugale. Hitler este singura persoană din întreaga conducere nazistă care nu are. Prin urmare, cred că numai sub Hitler mișcarea nazistă ar fi putut ajunge la putere”, a declarat Alex J Kay, istoric la Universitatea din Potsdam, specializat în Germania nazistă și consultant istoric senior și co-investigator principal în documentar.
Mitul originii evreiești, demontat de ADN
Unul dintre cele mai vehiculate zvonuri despre Hitler este acela că ar fi avut strămoși evrei, dar cercetarea ADN a infirmat categoric această teorie.
„Analiza arată clar că strămoșii lui Hitler erau austro-germani”, precizează raportul. De altfel, Hitler însuși ceruse genealogilor, în anii ’30, să-i demonstreze originea „pur ariană”.
Predispoziții genetice spre tulburări neuropsihice
Studiul relevă și o altă dimensiune neașteptată: genomul lui Hitler prezenta mii de variații genetice asociate cu autismul, schizofrenia și tulburarea bipolară.
„Aceste date nu pun un diagnostic, dar indică o probabilitate mare ca el să fi avut trăsături neurodiverse”, explică geneticienii.
Potrivit secvenţierii ADN, Hitler se afla în procentul superior în ceea ce privește șansele de a avea autism, schizofrenie și tulburare bipolară, iar unele dintre genele sale se suprapun între afecțiuni.
Cu toate acestea, nu este clar care ar fi fost diagnosticul său, iar oamenii de ştiinţă afirmă că se poate doar specula asupra întrebărilor referitoare la ceea ce avea și cum l-a afectat.
De exemplu, Hitler ar fi putut avea unele simptome de schizofrenie, dar nu ar fi fost diagnosticat cu această afecțiune, deoarece i-ar fi fost imposibil să facă ceea ce a făcut.
„Cred că este corect să spunem că biologia lui nu l-a ajutat. Nu cred că se aplică vreun termen clinic în acest caz. Nu putem ști, nu putem diagnostica. Este probabil ca procesul cognitiv să fi fost afectat, dar mă bazez atât pe comportamentul lui, cât și pe genetica lui când spun asta”, a declarat dr. Alex Tsompanidis, cercetător în domeniul autismului la Universitatea din Cambridge.
În acest context, realizatorii documentarului privind secvenţierea ADN-ului lider nazist prezintă diferite ipoteze asupra modului în care anumite simptome ar fi putut afecta viața lui Hitler, cum ar fi abilitățile sociale atipice, schimbările de dispoziție, gândirea neconvențională și paranoia. Cu toate acestea, o astfel de discuție trebuie purtată cu extremă prudență.
„Genetica nu poate scuza răul”
Oamenii de știință și realizatorii de documentare sunt hotărâți să se asigure că aceste descoperiri nu vor fi folosite pentru a stigmatiza persoanele care suferă de afecțiunile indicate de genele lui Hitler.
Deși genomul a fost un factor în formarea personalității lui Hitler, oamenii de știință și istoricii sunt convinși că acesta a fost doar o bază pe care s-au suprapus numeroși alți factori, printre care abuzurile suferite în copilărie, trauma Primului Război Mondial și, mai presus de toate, contextul contemporan. Pe scurt, antisemitismul nu este genetic sau simptomatic pentru aceste afecțiuni. Acesta era un rău social, iar într-o altă perioadă Adolf Hitler ar fi putut fi, probabil, o persoană foarte diferită.
Conducătoarea echipei, profesoara Turi King, a ţinut să sublinieze că studiul nu are scopul de a „umaniza” sau „justifica” crimele naziste şi că „genetica nu poate scuza răul”.
Ideea este accentuată şi de profesorul Sir Simon Baron-Cohen, directorul Centrului de Cercetare a Autismului din Cambridge.
„Comportamentul nu este niciodată 100% genetic. Asocierea cruzimii lui Hitler cu persoanele care au astfel de diagnostice riscă să le stigmatizeze. Majoritatea oamenilor cu aceste tulburări nu sunt violenți, ci adesea exact opusul”, a afirma el.
Limitele științei și contextul istoric
„Oamenii cred că ADN-ul oferă toate răspunsurile, dar nu este așa”, avertizează Turi King. „ADN-ul este doar o piesă din puzzle-ul identității unei persoane. Nu poți vedea răul într-un genom.”
Cercetătorii insistă că personalitatea și faptele lui Hitler nu pot fi reduse la un cod genetic, deoarece istoria, contextul social, traumele din copilărie și ideologia extremistă au fost factori determinanți în formarea tiranului.
„Ceea ce ar trebui să fie sub lupă”, profesorul Sir Simon Baron-Cohen, „este societatea, cea care a permis ca un astfel de om să ajungă la putere”.
Se încarcă comentariile...
