Ovidiu Turcea a adus motociclismul extrem la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Turcea
Ovidiu Turcea

Pasiunea pentru motociclete l-a făcut pe Ovidiu Turcea să-şi mobilizeze toate resursele pentru a aduce Buzăul în centrul competiţiilor sportive de gen din ţară.

A visat încă din copilărie la caii putere dezvoltaţi de nărăvaşele motoare în doi timpi ce erau strunite cu măiestrie de braţele unor oameni curajoşi ce participau odată pe săptămână la concursurile de motocros. „Când eram copil exista un singur club de motocros la Buzău undeva lângă garajele societăţii SIRA.Îmi pierdem timpul pe-acolo şi îmi plăcea să mă uit cum nea Gică şi echipa lui repara la CZ-uri. Se pregăteau pentru motocros pentru că vremea aceea nu exista termenul de enduro. Am fost cucerit de mirosul de benzină amestecat cu ulei şi de sunetul motorului în doi timpi turat la maxim” povesteşte Ovidiu

image image image image

Cofondator al primului club de enduro

Între motocros şi enduro există diferenţe foarte mari mai ales în privinţa circuitelor, care îi supun pe concurenţi la riscuri mult mai mari.
Peste ani când posibilităţile i-au permis, Ovidiu Turcea şi-a cupărat o motociletă KTM de competiţie.

Apoi a abandonat viaţa liniştită din Italia pentru a reveni la Buzău cu ambiţia de a promova şi aici sporturile extreme pe două roţi.

Aşa se face că în numai câteva luni a adunat lângă el câţiva prieteni inimoşi alături de care a fondat primul club de enduro din Buzău-XM Raid.

Prima competiţie organizată la Buzău, un succes

În decembrie 2005 Ovidiu Turcea a organizat primul concurs de enduro de la Buzău, un mix între maşini şi motocilete.
Toată lumea a fost extrem de mulţumită de circuitul pe care l-am ales şi de organizare. A urmat apoi un alt concurs în 2006 care la fel a fost un succes şi evenimentul din 2008 care a fost catalogat ca unul dintre cele mai frumoase din ţară. La vremea respectivă am recordul de participanţi după ce 120 de concurenţi s-au aliniat la start” mai spune Ovidiu.

Asociaţia XM Raid a devenit în ultimii patru ani recunoscută în toată ţara în urma competiţiilor de enduro organizate ca la carte în zona colinară a judeţului Buzău.

Deşi mulţi nu îi dădeau şanse prea mari să răzbească în acţiunea de promovare a acestui sport la Buzău, Ovidiu a demonstrat că poate aduna în jurul său oameni capabili să mobilizeze resurse importante mai ales în zona publicităţii media.
Am ajuns să-i cunosc pe Mihaela Rădulescu şi pe Dani Oţil la Bucureşti înaintea unei competiţii pe care un preiten o pregătea la Buzău. I-am ajutat cu nişte sfaturi legate de circuit şi au fost foarte încântaţi. După ce Dani şi-a cumpărat motocicletă am început să ieşim împreună pe circuitele de la Buzău. Apoi le-am propus să fie membri de onoare ai clubului nostru şi au acceptat. Am fost invitat apoi şi la o emisiune Duminica în Familie unde am reuşit să promovez acţiunile de la Buzău. Este o onoare pentru noi să avem membri ca Mihaela şi Dani” mai spune Ovidiu Turcea.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost primul concurs la care ai participat?
Am participat pentru prima dată la un concurs de motociclism la Costineşti în anul 1996. Am concurat acolo cu motociletă împrumutată de la un prieten din Buzău.Au urmat apoi alte concursuri dar şi un accident destul de serios la un genunchi care m-a ţinut mult timp pe marginea circuitelor.”

Ţi-a fost vreodată frică pe motor?

Este firesc să ai o doză de teamă când te afli pe motor. Cine spune că nu se teme deloc este ori mincinos ori inconştient. Aş prefera să se înscrie în prima variantă pentru că dacă eşti inconştient poţi suferi accidente foarte grave. Este un sport foarte dur care nu te iartă. Am vut prieteni pecare i-am dus la urgenţe cu răni foarte urâte”

Ce-i place?

Îmi place foarte mult să-mi petrec timpul liber în mijlocul naturii cu motcileta. Îmi plac plimbările pe munte şi chiar am făcut parte dintr-un club de turism montan. Îmi place muzica fusion şi muzica remixată. Îmi place foarte mult să ies în pub unde întâlnesc foarte multă lume civilizată”.

Ce nu-i place?

Nu-mi place genul orăşenesc de distracţie a motocicliştilor adică de a sta la o cafea şi de a bârfi. Există la Buzău chiar o tendinţă de enduro –caffe, un moft în care toţi motocicliştii se întâlnesc acolo şi îţi pot explica absolut orice chiar dacă ei nu se pricep.Nu-mi place politica.”

Născut la 19.12.1968 la Buzău

Ocupaţie: Manager în domeniul construcţiilor

Stare civilă: Necăsătorit

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite