O polițistă din Buzău s-a împușcat în cap. Mai întâi și-a dus copiii la școală UPDATE
0O polițistă de 36 de ani, mamă a doi copii, a fost găsită împușcată în cap. Femeia lucra de 13 ani ca agent la Poliția Rurală Mărăcineni. Cadavul a fost descoperit de soțul victimei, cel care a și anunțat evenimentul la 112.

La locuința sa din cartierul Dorobanți, unde agenta s-a împușcat, s-au prezentat mai multe echipaje de Poliție și echipaje medicale de urgență. Din păcate, personalul medical chemat să acorde primul ajutor nu a putut decât să constate decesul femeii.
Potrivit unor apropiați ai familiei, polițista și-ar fi dus, în această dimineață, cei doi copii la o unitate de învățământ, așa cum obișnuia în fiecare zi. Apoi, în loc sa meargă la serviciu, în tura de dimineață, polițista a revenit acasă și și-a pus capăt zilelor cu arma pe care o avea în dotare.
Împușcătura s-a auzit în tot blocul. „Am auzit bubuitura cam undeva până în ora 11. Apoi am văzut mașina poliției, la vreo zece minute după bubuitură, și imediat am coborât. Era toată lumea din bloc afară. După aceea am auzit că s-a împușcat fata asta”, a declarat o vecină.
Victima a fost găsită cu o rană prin împușcare la cap și pistolul, cel mai probabil arma din dotare, lângă trupul fără viață.
Surse din rândul anchetatorilor spun că se conturează varianta unei sinucideri. Vecinii sunt șocați, mai ales că-i știau un cuplu fericit.
Sunt și voci, însă, care spun că tânăra avea deseori scandaluri din cauza geloziei. Ea ar fi recurs la acest gest extrem pentru că nu ar mai fi suportat reproșurile soțului, care ar fi acuzat-o de infidelitate. Cea mai recentă ceartă ar fi avut-o duminică seară, dupa ce polițista a fost la o petrecere doar cu prietenele.
Tânăra absolvise, în 2009, Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina și trecuse cu brio testarea psihologică.