Născut în ziua care anul acesta nu există

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ar fi să socotească doar în funcţie de câte aniversări ale zilei de naştere au avut, abia dacă ar atinge vârstele majoratului. În realitate, au cu mult peste 70 de ani.

Este vorba de persoanele născute la 29 februarie, care aşteaptă cu nerăbdare anii bisecţi pentru ca bucuria de a-şi aniversa ziua de naştere să fie deplină.
Vasile Radu are 79 de ani şi o viaţă plină de realizări. S-a născut în 1932, la Cernăteşti, într-o zi de 29 februarie, al şaselea copil într-o familie de oameni muncitori.

"Tata fusese primar în comună şi cunoştea pe toată lumea. Când m-am născut, ar fi putut face în aşa fel încât să mă declare pe 28 februarie sau pe 1 martie dar nu a vrut. A zis că acesta a fost destinul meu să mă nasc pe 29 februarie şi atunci m-a declarat", povesteşte Vasile Radu.

Buzoianul şi-a sărbătorit ziua de naştere potrivit buletinului doar de 19 ori. În rest, când nu sunt ani bisecţi, cum este cazul şi acum, sărbătoreşte pe 28 februarie.

"Îmi sărbătoresc ziua de naştere în fiecare an dar pot să spun că mă simt cu adevărat împlinit în anii bisecţi. Când eram la serviciu colegii mă tachinau întotdeauna, că din nou nu am zi de naştere, nu am de ce să mai sărbătoresc", povesteşte Vasile Radu.

În fiecare an, fie că există 29 februarie fie cu o zi mai devreme, în casa familiei Radu se strâng mereu prietenii, rudele, fiul şi cei doi nepoţi. "În fiecare an, la sfârşitul lunii februarie, avem casa plină. Facem pregătiri dinainte pentru că întindem masă mare cu tort şi multe specialităţi. Pregătesc tot ce îi place soţului meu", ne-a declarat Viorica Radu, cea care îi este alături de mai bine de 50 de ani lui Vasile Radu.

Vasile Radu se simte un om împlinit. O viaţă întreagă a muncit în instituţii de stat. A fost, printre altele, director al bibliotecii raionale din Buzău, iar timp de 22 de ani a lucrat la fostul Consiliu Popular Judeţean, unde a ocupat timp de 18 ani funcţia de secretar. În anul 1990 a fost director al Direcţiei Administraţiei Publice Locale, de unde a şi ieşit la pensie. Are un singur fiu, economist, care i-a dăruit doi nepoţi minunaţi.

Cei născuţi pe 29 februarie zic despre ei că sunt norocoşi, că sunt altfel decât ceilalti, că sunt răbdători din naştere. Ei au intrat în folclor şi datorită manualelor de matematică. „De câte ori şi-a serbat ziua de naştere bunica Simonei, dacă s-a născut pe 29 februarie 1928?", este enunţul unui exerciţiu din manualul micilor elevi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite