Marele Zid Românesc de la Curbura Carpaților. Este lung de zece kilometri și se află la granița dintre două județe
0Legenda de la care porneşte şi numele misterioasei formaţiuni geologice spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă - uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate.
Folclorul românesc are numeroase legende și povești despre uriași, iar zona de curbură a Carpaților nu face excepție.
O misterioasă formaţiune geologică, despre care localnicii ştiu din strămoşi că se numeşte Zidul Uriaşilor, se găseşte pe raza comunei Valea Salciei, situată în județul Buzău, la granița cu județul Vrancea.
Zidul Uriaşilor, aflat spre izvoarele râului Câlnău, este un strat de roci dure, în compoziţia cărora intră scoicile unei mări preistorice formate în regiune cu peste 11 milioane de ani în urmă, numită Paratethys, potrivit monografiei comunei Valea Salciei.
Roca bine şlefuită face ca Zidul Uriaşilor să pară a fi construit de om. Este un rest calcaros rămas dintr-o masă mai mare ce a dispărut. Având aproximativ un metru lăţime, lungimea zidului variază, în general, între şase şi şapte metri, cu porţiuni ce au înălţimea maximă de 20 de metri. Pare că se termină după aproape 40 de metri, dar îşi face din nou apariţia la o distanţă de 500 de metri.
Radu Iftinoiu, un fotograf care cutreieră județul de la curbura Carpaților pentru a surprinde în imagini, fie cu drona, fie cu aparatul foto, cele mai frumoase locuri din ținut, este autorul unora dintre rarele imagini care surprind formațiunea stranie.
Este inexplicabilă originea calcarului, din care este format zidul, într-o zonă a Subcarpaţilor de Curbură în care se găsesc doar marne şi gresii.
La fel de misterioasă este și lungimea deosebită a acestui perete natural şi liniaritatea sa, absolut nefirească pentru un monument al naturii creat prin eroziune, aşa cum este catalogat ştiinţific.
De menționat că Zidul Uriașilor se întinde pe circa zece kilometri, în linie dreaptă, pe direcţia fostei graniţe dintre judeţele Buzău şi Vrancea.
Pentru a găsi explicaţii legate de apariţia zidului, oamenii zonei au răspândit diferite legende. Se spune că zidul a fost ridicat de fiul cel mic al Babei Vrâncioaia, pe pământurile primite de la Ştefan cel Mare sau că acest zid, ce datează de peste un mileniu, este o variantă românească a Marelui Zid Chinezesc.
Legenda de la care porneşte şi numele formaţiunii geologice din Valea Salciei spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă, uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate. Au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu, mutând albia Râmnicului pe Slănic.
Poveştile spun că aceşti giganţi au pus rămăşag că vor face mutarea până când va cânta cocoşul de ziuă şi au început să care stânci şi să umfle apele. Uriaşii aproape reuşiseră să ridice acel perete când, deodată, s-au rupt barajele şi s-au înecat cu toţii. De atunci, acestor stânci le-a rămas numele Zidul Uriaşilor, învăluind întreaga regiune în mister.