Lăutar prădat de acordeon în timp ce se odihnea pe o bancă
0
Poliţiştii au identificat ieri un buzoian în vârstă de 50 de ani, cu privire la care au stabilit că este principalul suspect în cazul unui furt reclamat în ziua de 3 martie, de către un lăutar de 57 de ani, din comuna Mihăileşti.
La momentul sesizării, reclamantul a precizat că i-a fost sustras acordeonul pe care îl lăsase nesupravegheat pe o bancă din faţa unui imobil de pe strada Scânteii din municipiul Buzău.
Pe parcursul cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, în ziua de 3 martie, în jurul orei 11.00, păgubitul s-a deplasat la autogară pentru a lua autobuzul către localitatea de domiciliu.
Obosit şi în stare de ebrietate, bărbatul de 57 de ani a plecat din autogară şi s-a aşezat pe canapeaua din faţa unui imobilul situat în apropiere, unde a adormit. Când s-a trezit, după aproximativ 30 de minute, a observat lipsa acordeonului pe care îl aşezase lângă el.
Odată cu identificarea suspectului, poliţiştii au recuperat şi acordeonul, a cărui valoare fusese estimată de către reclamant la suma de 500 de lei. Buzoianul în vârstă de 50 de ani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.