Gospodărie din judeţul Buzău, făcută scrum în mai puţin de o oră VIDEO
0
Un incendiu violent a izbucnit, luni, la o gospodărie din localitatea Ciobănoaia, comuna Merei. Pompierii buzoieni au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la o casă şi două anexe, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Totodată, flăcările au cuprins şi o căpiţă de fân, aflată în imediata apropiere.
La intervenţie au participat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o cisternă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău.
În sprijin a fost solicitată şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Punctului de Lucru Pietroasele, participând un total de peste 15 subofiţeri şi un ofiţer.
Incendiul nu s-a soldat cu victime, dar nici nu rănirea animalelor ce se aflau în interiorul anexelor gospodăreşti, acestea fiind evacuate de către proprietar.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO