Gloria Buzău a cedat acasă în faţa Sportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii bucureşteni au reuşit sâmbătă o victorie clară în deplasare scor 2 la 0 în cadrul penultimei etape din liga secundă, partidă disputată în compania formaţiei gazdă Gloria Buzău.

Echipa buzoiană aflată în plină luptă pentru evitarea retrogradării şi cu probleme de buget, n-a reuşit mare lucru în teren în faţa unui adversar bine pregătit fizic şi tehnic.

Scorul a fost deschis în minutul 44 al primei reprize la o centrare trimisă de Farmache, Ferfelea plonjează şi înscrie cu capul chiar de lângă punctul cu var.

Jucătorii Gloriei intră la cabine cu moralul la pământ şi nici după pauză nu reuşesc să profite de eliminarea din minutul 59 a lui Postolache de la oaspeţi, care vede cartonaşul roşu după un fault dur asupra lui Marincău.

Studenţii se mobilizează mai bine în 10 oameni şi reuşesc dubla prin acelaşi Ferfelea care înscrie în minutul 68 cu un şut bine plasat din afara careului, ce nimereşte vinclul porţii lui Leu.

Gazdele au aliniat în teren următoarea formulă de joc Leu, Mîndrean, C. Marin, Marincău, Lorincz , Popa, Luis Dias , M. Lazăr , Toma, Priescu, Radu, antrenor: Nicolae Anton.

Fostul jucător al naţionalei Tibor Selymes, antrenor principal al Sportului Studenţesc a trimis în teren următoarea garnitură: Viciu, Ciupe, Patriche, Ghinga, Farmache, Gheorghe înlocuit în minutul 55 de Postolache, Irimia, Lungu, Cheţan schimbat în minutul 80 cu Cazan, Ferfelea şi Curelea.

În urma acestui rezultat nefavorabil, Gloria Buzău va petrece pauza de iarnă pe o poziţie retrogradabilă din clasament, în timp ce studenţii bucureşteni îşi consolidează locul secund cu şanse reale de promovare în prima ligă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite