Finalizarea lucrărilor de modernizare a centrului vechi, amânată pentru la toamnă
0Lucrările de reabilitare a centrului vechi ar fi trebuit finalizate în data de 9 iulie. Din păcate, nici în această vară buzoienii nu vor sta la terase pe cea mai veche stradă din oraş, deoarece termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit cu încă trei luni.
Motivul acestei întârzieri este, potrivit primarului municipiului Buzău, Constantin Boşcoeală, lentoarea cu care s-a lucrat în iarnă. „Lucrarea este complexă motiv pentru care nu s-a reuşit respectarea termenului impus iniţial. Asta nu înseamnă că se suplimentează cheltuielile, fiind vorba de un amplu proiect cu fonduri europene care implică şi lucrări de reabilitare în cartierul Mihai Viteazul”, a explicat edilul.
După terminarea lucrărilor, strada Cuza Vodă va fi decorată cu felinare de epocă, băncuţe de piatră, balustrade din fier forjat şi pavele luminoase. Stratul de asfalt va fi înlocuit cu dale de granit, în culori diferite, printre care vor fi intercalate 50 de dale speciale, cu spoturi de lumină. Vor mai fi montate zece bănci de piatră, 30 de lămpi stradale, un ceas de epocă, trei bazine de apă, trei buvete şi cinci panouri cu istoricul zonei. În proiectul de reabilitare este prevăzută şi montarea unor plăci cu texte despre istoricul zonei.
Valoarea proiectului se ridică la 3,6 milioane lei, finanţarea fiind susţinută în proporţie de 98% din fonduri europene.
Citeşte şi: Farmaciile din Buzău devin puncte de prim ajutor pe perioada caniculei