Fetele de la Voinţa 2010 evoluează în Liga I de Fotbal Feminin
0Din toamnă vom avea din nou Liga I la Buzău. Viitorul 2010, echipa de fotbal feminin a Buzăului reuşeşte performanţe notabile şi a ajuns să evolueze în Liga I de fotbal feminin.
Sunt frumoase, ambiţioase şi au o pasiune ieşită din comună pentru sportul rege. Este povestea celor 16 fete, componente ale echipei Viitorul 2010 Buzău care şi-au propus un obiectiv foarte ambiţios, de a face senzaţie pe stadionul din Crâng cu propria formaţie de fotbal.
Fetele au renunţat la farduri şi pantofii cu toc, s-au echipat ca la carte, cu tricouri, şorturi şi crampoane şi au început serios antrenamentele. S-au confruntat cu echipe din alte judeţe şi chiar cu echipe de băieţi, iar specialiştii sunt de părere că fetele promit mult, chiar dacă sunt la început de drum.
"Am avut déjà meciuri cu echipele participante în Liga I. De asemenea, am avut două meciuri de pregătire cu CS Brazi, ocupanta locului IV din Liga I iar preşedintele clubului s-a arătat încântat de evoluţia fetelor şi chiar s-a exprimat că la acest moment suntem, cu siguranţă, ca şi valoare, cel puţin la jumătatea clasamentului", ne-a declarat Marius Musceleanu, profesor licenţiat în fotbal, antrenorul echipei de fotbal feminin, Viitorul 2010.
Componentele echipei sunt din Buzău, Brăila, Slobozia, Focşani şi Sibiu. Fetele muncesc mult şi îşi doresc să scoată rezultate cât mai bune în meciurile care le vor disputa în Liga I.
„Mi-am dorit să avem şi noi buzoienii o echipă de fete, aşa cum vedem că există de ceva timp în câteva oraşe mai mari. De mică mi-am dorit să joc fotbal după ce am asistat la partidele disputate de tatăl meu, care a fost mijlocaş la formaţia Petrolul Berca. Acum visul meu a devenit realitate şi sunt convinsă că vor reuşi să obţinem rezultate bune în meciurile pe care urmează să le disputăm", spune Ioana Golea.
Dorinţa fetelor de a face performanţă, nu este însă suficientă. Pentru acest lucru echipa are nevoie de fonduri pe care speră să le obţină de la autorităţile locale care de-a lungul timpului s-au implicat serios în viaţa sportivă buzoiană.























































