Camion răsturnat în afara şoselei, după coliziunea cu un autoturism. Două persoane au fost rănite VIDEO
0Traficul rutier a fost blocat mai bine de două ore, la ieşire din Buzău spre Brăila, pe DN2B, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un camion încărcat cu nisip şi un autoturism. Ambii şoferi au fost răniţi în urma coliziunii.
În timp ce conducea un autoturism pe direcţia Buzău către Brăila, un şofer buzoian de 52 de ani a intrat în coliziune cu un camion de mare tonaj, care era condus din sens opus de un şofer în vârstă de 49 de ani, tot din Buzău.
Din impact, ambele vehicule au ricoşat în afara părţii carosabile, unde s-au răsturnat.
Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea celor doi şoferi, cel din camion fiind scos din cabina avariată de un echipaj de descarcerare. Tot nisipul din bena autotrenului s-a împrăştiat pe carosabil, fiind necesară blocarea circulaţiei timp de peste două ore.
Cei doi răniţi au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.