Camera de Conturi vrea suspendarea directorilor Urbis Serv Buzău, pe care i-a găsit vinovaţi de nereguli financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Conturi pune tunurile pe firma de urbanism a Primăriei Buzău. Aceasta cere consiliului local să-i suspende din funcţie pe directorul societăţii Urbis Serv SRL, Petre Burada, şi pe directoarea economică, Maria Lazăr, pentru mai multe ilegalităţi descoperite la un audit de anul trecut. Şedinţa CLM este programată pentru joi însă sunt voci care spun că aleşii locali nu-i vor suspenda pe directori.

Potrivit raportului Camerei de Conturi, auditorii au stabilit anul trecut că S.C. Urbis Serv S.R.L. Buzău a beneficiat nelegal de stingerea de obligaţii fiscale restante în sumă de 10.518.488,70 lei în condiţiile în care valoarea arieratelor Primăriei municipiului Buzău faţă de această societate, cu întârzieri la plată de peste 90 zile de la data scadenţei, erau de 722.719,30 lei, în timp ce obligaţiile fiscale stinse au însumat 11.241.208 lei. 

De asemenea, s-a stabilit că SC Urbis Serv Srl Buzău a transferat nelegal pentru plata de furnizori, în perioada 1 ianuarie 2011- 31 decembrie 2012, din contul deschis la Trezoreria Buzău suma totală de 14.161.104 lei.

În acelaşi raport se mai precizează că societatea, al cărei acţionar unic este municipiul Buzău, a înregistrat pe costuri în perioada septembrie 2008 - iulie 2012 cheltuieli cu dobânzi bancare în sumă de 3.459.691,46 lei aferente unui credit bancar contractat în anul 2008 în sumă de 22.000.000 lei, având drept consecinţă diminuarea profi¬tului brut cu această sumă. Mai mult, în anul 2012, S.C. Urbis Serv S.R.L. Buzău a facturat şi încasat de la Primăria Municipiului Buzău în plus suma de 254.980 lei cu TVA, reprezentând contravaloarea hranei pentru câinii fără stăpân cazaţi şi hrăniţi în adăposturi o perioadă mai mare de 7 zile prevăzută de legislaţia în vigoare.

Pentru că nu a fost de acord cu deficienţele constatate de ¬Ca¬mera de Conturi Buzău, conducerea Urbis Serv S.R.L. a formulat contestaţie împotriva raportului de control însă a fost respinsă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Curţii de Conturi a României, cu recomandarea de a sesiza Secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate. Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a 11-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa din 12 noiembrie 2013, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. 

Ca urmare, cei de la Urbis au cerut expertului să stabilească dacă prin plata obligaţiilor fiscale în valoare de 11.241.208 lei au fost prejudiciate bugetul consolidat al statului, bugetul local sau S.C. Urbis Serv S.R.L. Buzău, să se stabilească dacă prin plata sumei de 14.161.104 lei către furnizorul de materii prime: bitum, fier, ciment, combustibili sau către furnizorii de utilităţi: gaze, energie electrică, precum şi plata creditetor a fost prejudiciată S.C. Urbis SR.L Buzău, dar şi dacă în cazul celorlalte două constatări ale auditorilor financiari s-a înregistrat un prejudiciu pentru societate sau bugetul local.

Raportul de expertiză, întocmit de Maria Poştovei, expert contabil autorizat din Poşta Câlnău, îi scoate basma curată pe cei doi incriminaţi, directorul executiv, Petre Burada, şi pe directoarea economică Maria Lazăr, în cazul cărora, Camera de Conturi a cerut, Consiliului de Administraţie al Urbis Serv, suspendarea din funcţie.

Camera de Conturi Buzău a decis sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău în luna iulie 2013, pentru neregulile care au fost constatate de auditorii fiscali în timpul controlului efectuat anul trecut pentru anul 2012, pentru efectuarea de plăţi fără documente justificative reale, fals intelectual şi uz de fals.

Raportul Curţii de Conturi se va afla joi şi pe masa consilierilor locali, înaintea şedinţei în care va fi supusă la vot suspendarea celor doi directori de la Urbis Serv. Petre Burada, directorul Urbis Serv spune că cererea Curţii de Conturi este abuzivă şi refuză să se conformeze.

“Este vorba despre un control care a durat mai bine de o lună. Inspectorii m-au întrebat despre salarii şi alte lucruri. Printre altele, unul dintre ei m-a întrebat de ce am dat câinilor comunitari să mănânce mai mult de şapte zile sau de ce nu le-am dat drumul pe străzi. Recomandarea de suspendare din funcţie mie nu mi se pare normală. De altfel am şi atacat în instanţă acest raport. Primul termen a fost în ianuarie, iar Curtea de Conturi nu s-a prezentat iar procesul s-a amânat”, a declarat Petre Burada.

Citeşte şi:

Poliţiştii au prins o bandă de hoţi din judeţul Dolj, în timp ce spărgea apartamentul unui buzoian

Incendiu la un chioşc de ziare de lângă sediul PNL Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite