Buzoienii, chemaţi să întindă o mână de ajutor miilor de familii afectate de inundaţiile din Balcani
0
În cadrul campaniei „Apel umanitar: Sinistraţii din Balcani”, demarată în data de 19 mai de Crucea Roşie Română, buzoienii sunt chemati si ei sa dea o mână de ajutor pentru miile de sinistraţi din Bosnia şi Herţegovina şi Serbia, cărora inundaţiile din ultimele zile le-a înghiţit totul.
Sumele colectate vor fi folosite pentru completarea necesarului de alimente, apă, pături şi produse de igienă. „Din păcate, în Balcani, sunt mii de persoane sinistrate. În acest sens, facem un apel către populaţie, către oamenii cu suflet, să trimită un sms la 8829, unde pot dona 2 euro şi pot deveni salvatori”, ne-a declarat Floarea Bîrzu, director Crucea Roşie Buzău.
Deja, zilele trecute, Crucea Roşie a trimis câteva transporturi cu alimente şi pături pentru persoanele afectate de inundaţii. Din depozitul central al Crucii Roşii Române au fost direcţionate către zonele afectate produse de primă necesitate: 500 de saci de dormit, 200 de pături şi 100 de perechi de cizme.
În urma inundaţiilor din Serbia şi Bosnia şi Hertegovina, au murit cel puţin 40 de persoane iar sute de mii au rămas fără locuinţe. Sunt cele mai grave inundaţii din ultimul secol în cele două ţări balcanice.
Citeşte şi: VIDEO ”Sărut-mâna, mamaie! Să mergeţi la vot!”, mesaj de goarnă electorală la ţară