Buzău: Niciun bloc din municipiu nu va fi reabilitat termic în acest an cu fonduri de la Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă la început dosarele pentru reabilitarea termică a blocurilor veneau pe bandă rulantă la Primărie, acum tot mai multe asociaţii de proprietari s-au răzgândit. Dificultatea aplicării programului, precum şi neînţelegerile dintre locatari au făcut ca proiectul guvernanţilor să fie extrem de dificil de aplicat. În Buzău, doar un imobil a beneficiat de bani de la Primărie în ultimii doi ani. Proprietarii nu se înghesuie deoare

Pentru execuţia lucrărilor, jumătate din cheltuieli este suportată de către Guvern, 30% de către Primărie, iar alte 20% de către proprietari. Suma pe care locatarii trebuiau să o achite i-a făcut să se răzgândească, chiar dacă documentaţia le-a fost aprobată. „Avem o listă cu 200 de blocuri care au depus dosare pentru reabilitarea termică. În  bugetul din acest an am cuprins cinci imobile, aprobate în şedinţa Consililui Local din iulie, care urmau să fie izolate. Documentaţia a fost acceptată şi de către Guvern, numai că locatarii s-au răzgândit atunci când au aflat de suma cu care trebuie să contribuie şi ei”, ne-a declarat Călin Iosif, consilierul primarului Buzăului.

Peste 3.700 de lei pentru o garsonieră
Conform legii, înainte de a demara proiectul trebuie realizat un studiu de fezabilitate care se va finaliza cu stabilirea unor indicatori tehnico- economici. „Potrivit studiului tehnic, pentru o garsonieră proprietarul  trebuia să plăatească 37 de milioane de lei vechi, ceea ce pentru majoritatea locatarilor era foarte mult. După părerea mea, suma aceasta este un mare jaf, iar acum am renunţat la lucrările cu ajutorul Primăriei şi am angajat noi o firmă privată cu care să facem izolaţia. Acum plătim 15 milioane de de lei vechi pentru un apartament, izolaţia se face cu polistiren de 10 centimetri, iar Primăria ne făcea cu polistiren de cinci centimetri”, ne-a spus George Vlatovici, preşedintele asociaţiei de proprietari Camelia.

Reabilitarea termică include schimbarea tâmplăriei, revizuirea instalaţiei, izolarea termică a pereţilor exteriori şi repararea planşeului. „O altă tâmpenie mi s-a părut faptul că ne puneau alte geamuri termopan. Nu înţeleg de ce trebuie să ni le dea jos pe ale noastre ca să ne monteze altele identice sau chiar mai proaste”, a mai adăugat George Vlatovici.
Celelalte blocuri din municipiu înscrise pe lista Primăriei trebuie acum să aştepte până anul viitor pentru a putea fi prinse în planul de buget pe 2010.

Vox: „Suma cerută de Primărie este un mare jaf. Am renunţat la sprijinul lor şi am angajat o firmă privată să facem izolaţia”, ne-a spus George Vlatovici, preşedintele asociaţiei de proprietari Camelia.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite