Bolnav cărat în spate de jandarmi până la ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii montani buzoieni au fost solicitaţi în zona Gura Teghii de personalul medical pentru a le acorda sprijin pentru transportarea unui bărbat în stare de rău dintr-o zonă inaccesibilă ambulanţei. Pacientul, din satul Nemertea, s- a înţepat într-un cui şi nu se putea deplasa.

Din locul unde se afla până la punctul maxim unde ambulanţa a putut ajunge era o distanţă de doi kilometri. 

Jandarmii montani au dat curs solicitării şi au transportat pe braţe pacientul până la locul unde se afla autospeciala, persoana în cauză fiind ulterior transportată către o unitate spitalicească.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite