Bloc cu bulină roşie, demolat de propriii locatari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul are structura de rezistenţă serios afectată de la cutremurul din 1986. Deşi este în categoria celor cu risc seismic gradul I, câţiva locatari au dârâmat pereţi interiori de rezistenţă.

Patru familii din blocul 41 al cartierului Micro XIV au adus modificări ilegale ale structurii de rezistenţă prin dărâmarea unor pereţi interiori, astfel că au atras supărarea şi reclamaţiile vecinilor.


"Structura blocului nostru a fost grav afectat de cutremurul din 1977, apoi şi de cel din 1986, iar în urmă cu câţiva ani ni s-a pus şi bulina. În momentul în care au venit cei de la Primărie, ne-au spus clar că nu avem voie să batem nici măcar un cui fără autorizaţie, iar acum locatarii s-au apucat să spargă pereţii", ne-a declarat Gheorghe Bălăşoiu, preşedintele asociaţiei de proprietari.


Ultima isparavă s-a produs în weekendul trecut, când un proprietar proaspăt mutat în bloc, la apartamentul 61, s-a apucat să demoleze un perete de rezistenţă.

Vechiul proprietar al apartamentului, în baza unui memoriu tehnic depus la asociaţie, care însă, nu ţinea loc de autorizaţie, a spart peretele dintre bucătărie şi balcon apoi a vândut imobilul. Noul proprietar, Marin Anişoara, susţine că nu a făcut decât să termine ceea ce începuse cel de la care a cumpărat.

"Ştim foarte clar că în apartamentele 61, 85, 58 şi 48 s-au făcut modificări în apartamente şi s-au spart pereţii. Sunt oameni inconştienţi pentru că ne putem trezi oricând cu pereţii peste noi. Eu am făcut sesizare şi vor fi amendaţi", a mai spus Gheorghe Bălăşoiu.


Sesizaţi de ceilalţi vecini, reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari au făcut plângere la Inspectoratul Teritorial în Construcţii. În urma controlului, inspectorii au constatat că proprietarul nu avea autorizaţie pentru demolarea peretelui şi au amendat-o pe Marin Anişoara cu 10.000 de lei.

"Respectivii proprietari au continuat lucrarea fără să aştepte să iasă autorizaţia. Pe lângă amendă, normal că i s-a pus în vedere să sisteze imediat lucrările şi, într-o perioadă menţionată de noi, să intre în legalitate", ne-a declarat Adrian Hernic, directorul Inspectoratului în Construcţii.


În cazul în care proprietarul care a fost amendat şi i s-a pus în vedere să rezolve problema nu se conformează, dosarul este înaintat către parchet iar învinuiţii vor fi cercetaţi penal.

În acest moment, în Buzău cinci proprietari sunt anchetaţi penal pentru că au făcut modificări în apartamente şi au ignorat ceea ce inspectorii în construcţii le-au pus în vedere.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite