Aurul negru de la Balta Albă. Nămolul tămăduitor vindecă boli ale sistemului nervos, dar şi afecţiuni ginecologice

Aşa arată astăzi plaja de la Balta Albă

Câmpia Râmnicului ascunde în mijlocul ei, la graniţa dintre judeţele Buzău şi Brăila, un microclimat extrem de benefic sănătăţii. Este vorba despre Lacul Balta Albă, cunoscut pentru calităţile terapeutice ale nămolului sapropelic. Lacul, cu o suprafaţă de peste o mie de de hectare, este declarat rezervaţie naturală şi s-a bucurat de renume la sfârşitul secolului trecut, când rivaliza cu vestitele namoluri de la Mangalia si Techirghiol.

Cum mergi pe drumul naţional DN22, de la Buzău spre Brăila, ajungi în localitatea Balta Albă un areal al cărei peisaj este foarte diferit de cel din localităţile vecine, fiind dominat de o întindere de apă care a dat numele acestei aşezari. 

În imediata apropiere se află rezervaţia naturală Balta Amara, cu o suprafaţă de 814 hectare, cu vegetaţie asemănătoare celei din Delta Dunării.

Este deja de notorietate că luciul de apă de la Balta Albă, care este clorurată, sodică, slab magneziată şi slab sulfatată, deţine în adâncurile sale un „aur negru” mai preţios decât petrolul si chiar decât aurul adevarat. Este vorba despre un nămol tămăduitor, care face adevărate minuni în privinţa sănătăţii.

Principalele afecţiuni tratate cu ajutorul acestuia sunt cele ale aparatului locomotor, afecţiuni dermatologice, reumatismale, ginecologice sau ale sistemului nervos. Nămolul sapropelic de aici este folosit la fabricarea renumitelor produse Pell Amar. Mâlul de pe fundul lacului Balta Albă este un important factor natural de cură, vestea despre calităţile tămăduitoare ale acestuia începând cu mult timp în urmă să se propage dincolo de graniţele judeţului.

Mari personalităţi ale neamului, în vizită la Balta Albă

În 1846, Vasile Alecsandri poposea aici pentru prima dată, apoi a revenit în 1847 însoţit de prieteni şi cunoscuţi, printre care Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Alexandru Vlahuţă, Costache Negri, Theodor Aman, C. Negruzzi. În 1847, Alecsandri a publicat un articol elogios în L’Illustration, din Paris, însoţit de reproduceri după desenele lui Theodor Aman. 

Informaţii despre lacul Balta Albă au apărut pentru prima dată în literatură în anul 1848, când Vasile Alecsandri a publicat în revista Calendarul Albinei, nuvela ”Balta Albă”. Jurnalul de călătorie ce relatează aventurile şi impresiile personajului principal, un tânăr pictor francez aflat în voiaj prin ţara noastră, cuprinde informaţii interesante despre băile de nămol, aşa cum erau ele la acea vreme şi despre puterea curativă a tratamentelor cu nămol. 

”Pe marginea unei bălţi late zării deodată un soi de târg ce nu era târg, un soi de bâlci ce nu era bâlci; o adunătură extraordinară, o înşirare neregulată de corturi, de căsuţe de scânduri, de vizuini, făcute în rogojini, de braşovence, de cai, de boi, de oameni, care formau de departe una din priveliştile cele mai originale de pe faţa pământului. Lângă o cutie de scânduri, unde bogatul trăgea ciubuc, se clătina de vânt o şatră de ţoluri rupte, în care săracul se pârlea la soare. Aproape de aceasta, se ridica o cuşcă de rogojini lipită de o braşoveancă ce slujea de cameră de culcat. Mai încolo, un car mare, coperit de un lăicer, figura ca un palat cu două rânduri, căci la rândul de sus, adică în car, stau grămădiţi o femeie cu trei copii, iar la rândul de jos, adică sub car, găzduia bărbatul, împreună cu un câine. (...)  Mă înaintam chiar ca o maşină printre toate acele minuni, oprindu-mă câteodată speriat în faţa unor trupuri de oameni lungite goale pe marginea drumului şi mânjite cu glod din cap pân-în picioare. Mi se părea că acele trupuri, culcate la soare, erau leşuri de morţi, dar mă încredinţai pe urmă că acei nenorociţi erau pătimaşi ce înadins se ungeau cu glodul din balta cea mai vindecătoare. (...) Balta era plină de scăldători şi vuia de răcnete şi de râsuri. Toţi, din toate părţile, bărbaţi şi femei, veneau de se aruncau în apă, la un loc, cu o nepăsare vrednică de timpurile cele mai nevinovate ale lumii şi cu o veselie ce mă îndemnă şi pe mine a lua o baie. Intrai deci în baltă şi mă înaintai cale de vro două sute de paşi, călcând printr-un glod negru şi unsuros, în care mă cufundam până în genunchi la fieştecare pas.” (Nuvela Balta Albă, Vasile Alecsandri)

În 1847, la Balta Albă a poposit şi colonelul Odobescu, însoţit de fiul său, viitorul savant Alexandru Odobescu, care, deşi în vârstă de numai 14 ani, a păstrat o amintire deosebită locului, acordându-i pagini memorabile în lucrarea sa prestigioasă ”Pseudokineghetikos / Fals tratat de vânătoare” (1874).

Despre suferinţele lui Alexandru Odobescu, care la vârsta de 14 ani a fost dus zilnic de către mama lui la locul de miracol al sănătăţii, la apa cunoscută că aduce în oasele celor reumatici, sănătate şi tinereţe, a scris Tudor Vianu, în operele sale. Adolescentul Alexandru Odobescu era adus cu “caleaşca” zilnic pe distanţa de trei kilometri din satul Grădiştea, pe locul unde astăzi se găseşte satul Băile. 

Poate cea mai semnificativă pentru existenţa acestui lac tămăduitor este o lucrare de artă, capodoperă a picturii româneşti, oferită de Teodor Aman şi intitulată “La scăldătoare”. 

Staţiune balneară, timp de patru decenii

Vestea despre puterile tămăduitoare ale acestui lac au condus la apariţia în anii 1860 – 1870, datorită formării unei societăţi româno-italiene, a unei staţiuni balneare pe actuala aşezare a satului Băile. 

Pentru acele vremuri, era considerată o staţiune “gigant”, ea cuprinzând mai multe edificii, precum un hotel sanatorial cu trei etaje, adăpostind în principal 200 de camere cu 400 de locuri de tratament, un cazino cu 300 de locuri, patru vile, parter şi etaj cu câte patru apartamente fiecare, un cazino pe piloni, în apă, care adăpostea 20 cabine de băi calde de nămol, sala de gimnastică şi o sală de cazino cu 100 locuri, un complex pentru încălzire – central şi o clădire administrativă.

Complexul era amplasat pe malul lacului, într-o ambianţă de vegetaţie naturală cu alei de nuci, cireşi şi salcâmi, dar şi locuri de agreement. Această staţiune balneară a funcţionat timp de 40 ani, până la începutul primului război mondial, când societatea fondatoare a abandonat-o şi datorită vitregiilor vremurilor care au urmat, acesta s-a distrus in totalitate. 

De atunci, încercările autorităţilor de a reface staţiunea aşa cum fusese ea realizată au fost sortite eşecului. În anii 1966 – 1967, o comisie a institutului de balneorologie de pe lângă Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti a dispus unui colectiv format din medici, geodezi şi geologi să analizeze trecutul acestor băi, conţinutul organic al nămolului şi eficacitatea acestuia asupra sănătăţii oamenilor. Cu toate că rezultatele cercetărilor efectuate de acest colectiv erau favorabile, acestea au fost în zadar datorită autorităţilor de atunci care au sistat construirea unei noi staţiuni balneoclimaterice.

Din 2009, tratamentul cu nămolul terapeutic se poate face din nou într-un cadru organizat. Asta, după ce un investitor râmnicean a concesionat de la Apele Române plaja de la Balta Albă şi a transformat-o în mica staţiune care, pe lângă tratamentul cu nămol sapropelic şi băi în apă sărată, oferă multe alte servicii turistice. Investitorul din Râmnicu Sărat a săpat două heleştee artificiale şi, cu ajutorul unor pompe puternice, a adus apa sărată mai aproape de mal. Cazarea la Balta Albă se poate face într-o pensiune cu cinci camere, în căsuţe cu trei locuri, dar şi în corturi.

Produse cu extract de nămol din Balta Albă

Convins de efectele benefice ale mâlului de pe fundul lacului Balta Albă, doctorul Ştefan Ionescu-Călineşti, specialist în balneo-fizioterapie şi recuperare, foloseşte extractul pur de nămol de aici în fabricarea biocosmeticelor, de peste cinci decenii încoace. 

Doctorul Ştefan Ionescu-Călineşti este cunoscut drept părintele produselor Pell-Amar. Puterea vindecătoare a acestui produs original s-a făcut remarcată în boli reumatismale, boli ale sistemului nervos periferic, în nevralgii, în boli ginecologice cronice, boli ale pielii, precum eczeme alergice, psoriazis, arsuri, cicatrice cheloide, fenomene de îmbătrânire a pielii, în recuperarea după traumatisme şi intervenţii chirurgicale ortopedice.

Potrivit studiilor efectuate în laboratoarele acestuia, mineralele din Lacul Balta Albă sunt cunoscute pentru generarea unui sentiment de relaxare, hrănire a pielii, accelerarea sistemului circulator şi pentru diminuarea durerilor reumatice şi disfuncţiilor metabolice. 

Toate acestea se datorează nămolului sapropelic şi a algelor ce se dezvoltă pe timpul verii, sporind astfel concentraţiile de săruri minerale, oligoelemente, enzime şi peptide din acest microclimat, oferind o sursa unică, deosebită de sănătate naturală. 

Nămolul din Balta Alba stimulează circulaţia sângelui, are rol antiinflamator, antalgic, vasodilatator si miorelaxant. Sărurile minerale prin senzaţia de strângere provocată de nămolul sapropelic aplicat pe piele, sporesc circulaţia crescând cantitatea de oxigen şi elimină toxinele din piele, făcând ţesuturile tonifiate şi ferme astfel încât pielea să strălucească şi să pară mai tânără. 

Efectele acestui proces de strângere se manifestă printr-un sentiment de căldură şi furnicături chiar şi după ce este îndepărtat. Nămolul terapeutic din lacul Balta Alba curăţa în profunzime, absorbind acumulările de impurităţi, urmele de machiaj şi excesul de sebum. 

Nămolul din Lacul Balta Alba exfoliază celulele moarte ale pielii. Granulele fine ale nămolului, îndepărtează cu eficacitate celulele moarte, lăsând pielii un aspect proaspăt şi radiant. (Dr. Ştefan Ionescu-Călineşti)