Artistul plastic Valeriu Şuşnea îşi serbează ziua de naştere printr-un vernisaj
0
Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Buzău, Valeriu Şuşnea, invită buzoienii, astăzi, la Galeriile de Artă, la vernisajul „Semn şi Simbol 53”, în cadrul căruia vor fi prezentate cele mai recente creaţii ale sale.
Există un obicei ca profesorul Valeriu Şuşnea să îşi serbeze ziua de naştere alături de prieteni, în cadrul unui vernisaj. Evenimentul, programat astăzi, de la ora 16.00, aduce pe simeze lucrări de pictură pe lemn, grafică şi pictură pe sticlă, pe fundal de foiţă de aur. Câteva dintre exponate sunt de vânzare, aşa că buzoienii iubitori de artă au posibilitatea să achiziţioneze una dintre lucrările semnate de artistul plastic Valeriu Şuşnea.
În data de 13 martie, la Galeria Universităţii de Artă din Bucureşti, Valeriu Şuşnea va participa la vernisajul expoziţiei „Trasee Vizuale”, în cadrul căreia vor fi expuse lucrările de diplomă ale foştilor săi elevi de la Liceul de arte Buzău, în prezent studenţi ai universităţii.