Anchetă la un spital din judeţul Buzău, după ce un tânăr internat la terapie intensivă s-a aruncat de la etaj
0
O anchetă este în desfăşurare la Spitalul Orăşenesc Nehoiu, judeţul Buzău, după ce un bărbat în vârstă de 33 de ani s-a aruncat de la etajul unu. Era internat de vineri după-amiază, la secţia de terapie intensivă. Trupul bărbatului a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit menagerului spitalului din Nehoiu, dr. Sergiu Remisovschi, incidentul s-a produs extrem de repede.
Tânărul s-ar fi ridicat din pat şi a mers la fereastra salonului, a escaladeze pervazul şi s-a aruncat în gol înainte ca vreun pacient sau infirmier să poată interveni.
Bogdan era originar din Siriu, dar locuia la soţia sa, în oraşul Nehoiu.
Vineri, bărbatul s-a prezentat cu dureri abdominale la spitalul din localitate, unde medicii au constatat că pacientul prezintă o reacţie pancreatică, cel mai probabil în urma consumului de alcool.
Pentru că devenise tot mai agitat, pacientul a fost mutat în secţia de terapie intensivă. După două zile fără alcool, tânărul ar fi intrat în sevraj, moment în care medicul anestezist a fost chemat să îl sedeze.
Tratamentul primit duminică dimineaţă, în jurul orei 05:00, nu l-a ajutat prea mult pe bărbat. O oră mai târziu, acesta s-a aruncat de la etajul unu, sub privirile disperate ale pacienţilor din salon.
Bogdan era şofer profesionist şi lucra la o firmă din Buzău. În urmă cu trei ani se căsătorise cu o tânără din Nehoiu.