Anchetă la Primăria Boldu, după ce secretarul instituţiei ar fi bătut o femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Purice
Daniel Purice

Conducerea Primăriei Boldu, judeţul Buzău, va începe o anchetă internă, săptămâna viitoare, pentru a afla împrejurările în care un funcţionar a ajuns să lovească o femeie, în incinta instituţiei.

Incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în momentul în care o femeie din localitate, în vârstă de 40 de ani, a venit la Primăria Boldu şi i-a solicitat secretarului o adeverinţă din care să reiasă că pământul pe care îl deţine pe raza comunei nu este dat în arendă. Secretarul Daniel Purice, cu care femeiea nu era în relaţii bune, a refuzat-o şi i-a cerut să vină altă dată, motivând că este ocupat cu alte treburi. 

Surse din administraţia locală spun că un scandal a izbucnit în momentul în care femeia, care aştepta pe hol ca să intre în audienţă la primar, a observat că de la Contabilitate a ieşit o consăteancă având în mână o adeverinţă similară, semnată de secretar.

Femeia a intrat în biroul secretarului şi i-a reproşat acestuia faptul că nu a vrut să o servească. Totul a degenerat, iar într-un moment de furie secretarul a luat-o pe femeie la bătaie.

Imediat după incident, victima agresiunii s-a prezentat la Secţia 8 de Poliţie Rurală Râmnicelu, pentru a depune plângere penală împotriva secretarului Ionel Daniel Purice, pentru abuz în serviciu şi lovire. La rândul său, Purice a depus o plângere împotriva cetăţenei în cauză, pentru ultraj, apoi a intrat în concediu medical.

Primarul comunei Boldu, Marian Mărgărit, spune că, săptămâna viitoare, va demara o anchetă care să lămurească împrejurările în care secretarul instituţiei, Ionel Daniel Purice, a ajuns să lovească femeia, chiar în incinta Primăriei. Într-o declaraţie pentru RâmnicPress, acesta a caracterizat incidentul drept „regretabil” şi a afirmat că „nu mai doreşte asemenea fapte” în instituţia pe care o conduce de 25 de ani.

Nu doar primarul va ancheta incidentul petrecut la Primăria Boldu, ci şi Comisia de disciplină a Instituţiei Prefectului, cât şi de Poliţie, pe numele său fiind înregistrată o plângere pentru abuz în serviciu şi lovire.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite