Ambulanţa câştigă procesele pentru rovignetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesele pentru amenzile aplicate maşinilor scutite de la plata rovignetei se ţin lanţ şi chiar au blocat instanţele. Serviciul de Ambulanţă Buzău a reuşit să câştige primele patru procese din cele 78 intentate Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în cazul amenzilor referitoare la rovignietă.

Pentru unul dintre cazuri s-a anulat amenda, iar pentru celelalte patru amenzile au fost anulate integral. Şi conducătorii auto obişnuiţi au depus nenumărate contestaţii pentru anularea amenzilor.

"Noi am comunicat CNADNR-ului numerele de înmatriculare ale maşinilor noastre, care intră în categoria celor scutite de la plata rovignetei dar până au procesat ei în calculatoare a durat desptul de mult şi amenzile au tot continuat să vină", ne-a declarat Nicolae Ion, juristul Serviciului de Ambulanţă Buzău.

În cazul în care Ambulanţa Buzău ar fi pierdut toate procesele, ar fi trebuit să plătească pentru cele 78 de amenzi, aproape 30.000 de lei. Avalanşa de amenzi a încetat la începutul lunii trecute după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a procesat adresele prin care erau comunicate numerele de înmatriculare pentru cele 36 de maşini ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău.

De câteva luni, zeci de camere fixe şi mobile împânzesc drumurile naţionale şi au centralizat deja peste două milioane de fotografii ale unor vehicule. După trierea celor care circulă legal, s-au adunat undeva spre un milion de contravenţii.

Cea mai ieftină amendă începe la 250 de lei, plus 28 de euro despăgubirea către drumari. La camioane, amenda ajunge la peste o mie de lei.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite