Alegeri parlamentare 2016. Preşedinta unei secţii de votare din Buzău a aruncat în foc ştampilele cu Votat - VIDEO
0
Alegeri parlamentare 2016 Buzău. Procesul electoral a început cu o întârziere de 15 minute, la secţia de votare din grădiniţa Poşta Câlnău, judeţul Buzău, din cauza unui incident. Preşedinta secţiei de votare susţine că a aruncat, din greşeală, ştampilele cu Votat, în sobă.
Alegeri parlamentare 2016 Buzău. Lipsa celor cinci ştampile cu mesajul Votat, de la secţia 317, din grădiniţa Poşta Câlnău, a fost constatată în această dimineaţă, la sosirea membrilor în unitate. Preşedinta secţiei susţine că le-a aruncat din greşeală în foc.
Măsura decisă la nivelul Biroului Electoral Judeţean Buzău a fost aceea de a fi strânse rapid câte o ştampilă de la celelalte secţii de votare din comună, pentru a o deschide şi pe cea de la grădiniţă.
Alegeri parlamentare 2016 Buzău
Poliţia a deschis o anchetă, pentru a verifica împrejurările în care au dispărut ştampilele. Preşedinta secţiei din Poşta Câlnău, vinovată de pierderea ştampilelor, nu a dorit să comenteze incidentul.
Ea le-a declarat poliţiştilor că, cel mai probabil, ştampilele au fost aruncate în foc, odată cu resturile de hârtie şi alte materiale, sâmbătă seară, când s-a făcut ordine înainte de sigilarea secţiei.