A vandalizat autobuzul vecinului şi s-a ales cu dosar penal
0Un bărbat dintr-o localitate buzoiană de munte a ajuns pe mâna justiţiei, după ce a vandalizat, la beţie, autobuzul unui vecin. Un echipaj din cadrul Secţiei 10 poliţie rurală Cislău a fost trimis, marţi dimineaţă, să intervină pe raza comunei Cătina, de unde un localnic în vârstă de 46 de ani sesizase producerea unor avarii la autobuzul pe care îl parcase pe marginea DJ 102L.
La cercetări, poliţiştii au stabilit că principalul suspect este un bărbat de 34 de ani din aceeaşi localitate care, pe fondul consumului de alcool, a spart cu o piatră geamul de pe partea stânga faţă, parbrizul şi un far de la un autobuz al cărui şofer este reclamantul.
Pe numele bărbatului de 34 de ani a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de distrugere, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Cătina.