65.130 de lei, suma strânsă de organizatori la concertul lui Ştefan Bănică
0Banii obţinuti din vânzarea biletelor la concertul susţinut de Ştefan Banică şi organizat de Consiliul Judeţean Buzău şi Pro Green Terra au ajuns deja la Spitalul Judeţean Buzău.
.171 de bilete au fost vândute, preţul unui singur tichet fiind de 30 de lei, astfel că suma strânsă s-a ridicat la 65.130 de lei.
Cea mai mare parte din aceasta sumă, respectiv 60.000 de lei, a fost destinată dotării Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean. Restul fondurilor vor fi folosite pentru organizarea unor cursuri de ecologie pentru copii, prin organizaţia Pro Green Terra.
„Mă bucur că am reuşit sa strângem aceasta sumă pentru copii. Este nevoie în continuare de astfel de evenimente şi de astfel de gesturi, pentru că sunt multe lucruri de îmbunătăţit în judeţ. Este bine ca fiecare dintre noi să se întrebe ce poate face pentru comunitate”, a declarat preşedintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu.
Ştefan Bănică a concertat duminică, 23 decembrie, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău. Concertul a fost unul caritabil, iar onorariul artistului a fost plătit din fonduri strânse de la sponsori.























































