Vremea în Bucureşti: Cât ninge şi cât de frig va fi
0Iarna ajunge şi la Bucureşti. Vremea în Capitală va deveni mai rece şi va ninge în această noapte, potrivit prognozei meteo transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Astfel, în Bucureşti, până luni la ora 14:00, cerul va fi noros iar în cursul nopţii de duminică spre luni (10/11 ianuarie) şi în prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8...15 cm şi posibil peste 15...20 cm. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări, cu viteze în general de 35...45 km/h.
Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
De luni, de la ora 14:00, şi până miercuri, la ora 10:00, înnorările vor persista şi temporar va mai ninge, dar vor fi şi intervale cu lapoviţă şi ploaie şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat (rafale de 30....40 km/h).
Vor fi maxime în jur de 1 grad şi minime de -2...0 grade.
Citeşte şi:
ALERTĂ METEO: Cod galben de ninsoare şi vânt în sudul ţării. Care sunt judeţele afectate