VIDEO Cum se distrează bucureştenii de Ziua Naţională. După parada militară oamenii sărbătoresc cu vin fiert şi fasole cu ciolan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de Ziua Naţională a României, bucureştenii au ieşit în număr foarte mare pentru a se bucura de parada militară organizată în Piaţa Constituţiei din Capitală. Cei mai încântaţi au fost copiii, care au făcut tot posibilul să prindă un loc cât mai aproape de militarii care defilau.

Anul acesta, celebra paradă militară organizată de Ziua Naţională a României a avut loc în Piaţa Constituţiei din Capitală, nu pe Bulevardul Kiseleff aşa cum a fost organizată ani de-a rândul. Militarii nu au mai defilat în Bucureşti pe sub Arcul de Triumf deoarece monumentul se află în ample lucrări de modernizare şi reabilitare.

Deşi în Capitală ninge de ore bune şi este foarte frig, în jur de 4.000 de bucureştenii au ieşit înarmaţi cu steaguri tricolore pentru a sărbători Ziua Naţională şi pentru a se bucura spectacolul organizat în Piaţa Constituţiei. „E frumos că acum putem să vedem de aproape toate tancurile astea, sunt chiar lângă noi. Problema e că ne îngheaţă mâinile, picioarele de la frigul ăsta“, spune unul dintre bucureştenii prezenţi la paradă.

5 lei steguleţul

Cei care nu au venit înarmaţi cu steaguri tricolore şi-au putut cumpăra din Parcul Izvor un drapel pe care să-l fluture în timpul paradei. La fiecare pas erau bărbaţi cu braţele pline de steaguri care îi îndeamnau pe bucureşteni să îşi cumpere un tricolor cu doar cinci lei. 

După circa o oră de defilare, o bună parte a bucureştenilor prezenţi la parada militară au plecat să se relaxeze cu prietenii. 

„Am îngheţat şi acum plecăm să bem o ţuică fiartă, un vin fiert, să mâncam ceva. Gata parada, ne-a ajuns o oră că e foarte, foarte frig “, adaugă un tânăr.

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României a început de la ora 11.00 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi s-a încheiat la 12.15, la eveniment asistând peste 4.000 de persoane. La defilare au participat peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP. Momentul de defilare aeriană din parada militară organizate cu ocazia Zilei Naţionale în Piaţa Constituţiei din Bucureşti a fost anulat, din cauza vremii nefavorabile, potrivit organizatorilor. Ca urmare a vremii nefavorabile, niciuna dintre aeronave nu s-a ridicat de la sol.

Fasole cu ciolan şi vin fiert

Bucureştenii sunt aşteptaţi pe 1 Decembrie, în Parcul Titan, intrarea din strada Liviu Rebreanu, pentru a sărbători într-un mod autentic Ziua României. Evenimentul a început la ora 13.00 cu o masă caldă pentru 10.000 de persoane şi continuă, între orele 15.00 şi 21.00, cu un spectacol de folclor.

Programul artistic cuprinde muzică şi dansuri tradiţionale româneşti. Vor urca pe scenă Constantin Enceanu, un simbol al muzicii populare olteneşti, acompaniat de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Cornelia şi Lupu Rednic, cu măreţia Maramureşului, basarabeanca Cornelia Tihon şi taraful Daniel Bădoi, Ansamblul „Rapsodia Carpaţilor”, Popa Şapkă, precum şi Fanfara „Zece Prăjini”, iar momentul de solemnitate va fi realizat de Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române. La ora 18.00, primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, va aprinde luminile de sărbători în Parcul Titan.

În jur de 4.000 de oameni au participat la parada militară din Bucureşti 

Accesul publicului la evenimentul organizat de Primăria Sectorului 3 în Parcul Titan este liber. Bucureştenii sunt invitaţi să sărbătorească româneşte Ziua Naţională şi să se bucure de frumuseţea cântecelor, dansurilor şi a costumelor populare autentice.

Gala performanţei încheie Ziua Naţională

„Gala performanţei – ediţia a II-a”, organizată la Ateneu, începând cu ora 19.00, de Primăria Sectorului 3, prin intermediul Centrului Cultural „Casa Artelor”, va încheia Ziua Naţională a României. Prin această gală a performanţei universitare româneşti, Primăria Sectorului 3 îşi propune să promoveze an de an valorile autentice şi să ofere modele profesionale de urmat.

În cadrul evenimentului, zece tineri selectaţi de Senatul instituţiilor de învăţământ absolvite vor fi premiaţi pentru reuşitele lor profesionale. Celor zece distincţii li se va alătura premiul de excelenţă, decernat Simonei Maierean, prima femeie pilot de supersonic din România, după ce în 2013 acesta a fost acordat alpinistei Crina Coco Popescu.

Conceptul şi regia evenimentului „Gala Performanţei” sunt semnate de Alice Barb, momentele de premiere alternând cu cele artistice. Programul serii va cuprinde colinde, fragmente muzicale celebre, în interpretarea invitatului special Adrian Naidin, a soliştilor Diana Jipa, la vioară, şi Miruna Vidican, la harpă, cu participarea Orchestrei şi corului Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti – dirijor orchestră Gabriel Bebeşelea, dirijor cor Ioan Golcea. Prezentatorii evenimentului sunt Alexandra Velniciuc şi Marius Constantinescu.

Fasole şi ciolan

De Ziua Naţională a României, Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Pieţelor Sector 6, îi invită pe bucureşteni să sărbătorească româneşte savurând tradiţionala fasole cu ciolan în parcarea Pieţei Drumul Taberei, deliciu care va fi servit între orele 10.00 – 15.00.

Tot de 1 Decembrie, Centrul Cultural European Sector 6 şi Plaza România organizează următoarele evenimente în incinta Plaza România, menite să aducă spiritul sărbătorilor de iarnă: în intervalul orar 18.00 – 20.00 -Musical „Vrăjitorul Din Oz”, Grupul Vocal Andante, muzică şi dansuri: Grupul Vocal Andante şi Grupul Vocal Amicii, în timp ce de la ora 20.00 - Orchestra Angely’s – orchestră de estradă.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite