UPDATE Opera Naţională Bucureşti, după incendiul produs la o anexă a clădirii: Nu a existat nicio victimă, iar pagubele materiale sunt nesemnificative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ISUBIF
Foto: ISUBIF

Pagubele materiale produse de incendiul izbucnit joi şi la o anexă lipită de clădirea Operei Naţionale din Bucureşti sunt nesemnificative şi nu există victime, potrivit instituţiei de cultură.

GALERIE FOTO

UPDATE: "În cursul acestei zile, în curtea interioară a Operei Naţionale Bucureşti a izbucnit un incendiu care a afectat una dintre magaziile exterioare, destinate serviciului PSI. 

Din fericire, nu a existat nicio victimă, iar pagubele materiale sunt nesemnificative. Cei mai mulţi angajaţi ai ONB se află zilele acestea în concediu, iar zona respectivă este ferită de accesul persoanelor. Incendiul a fost stins cu rapiditate şi nu s-a extins către clădirea ONB", transmite Opera Naţională Bucureşti, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

Totodată, potrivit ONB în prezent se fac cercetări pentru a se stabili condiţiile în care a izbucnit acest incendiu, şi se aşteaptă concluziile anchetei.

"Mulţumim pentru profesionalism atât colegilor noştri, cât şi pompierilor care au intervenit cu maximă promptitudine”, a mai menţionat instituţia.

Ştirea Iniţială: Un incendiu a izbucnit joi la o anexă lipită de clădirea Operei Naţionale din Bucureşti, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF). Faţada clădirii este afectată pe o suprafaţă de aprox 20 de metri pătraţi.

Potrivit ISUBIF, acţionează 4 autospeciale de stingere, în interiorul anexei fiind depozitate elemente de mobilier, anvelope, stingătoare de incendiu şi mase plastice.

Totodată, în spatele construcţiei se aflau depozitate în spaţiu deschis alte elemente de decor (schele metalice şi material lemnos).

Faţada clădirii este afectată pe o suprafaţă de aprox 20 de metri pătraţi.

Potrivit ISUBIF, fumul a pătruns în clădirea principală, iar în acest moment se verifică fiecare încăpere.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite