Un poliţist rutier pe motocicletă a fost a fost lovit de o maşină, în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTOilustrativă Politia Romana
FOTOilustrativă Politia Romana

Un motociclist din cadrul Brigăzii Rutiere a poliţiei a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce a fost rănit, într-un accident produs în zona intersecţiei Calea Călăraşi-strada Agricultori din Bucureşti.

„În jurul orei 14.10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în zona intersecţiei Calea Călăraşi-str.Agricultor.

Conducătorul unui autovehicul care circula pe str. Agricultori a intrat în coliziune cu motociclist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în timpul serviciului. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea poliţistului rutier, care a fost transportat la spital pentru îngrijri medicale", a transmis Brigada Rutieră.

Ambii conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.

În prezent se efectuează cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier.

"La acest moment circulaţia autovehiculelor se desfăşoară sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, iar tramvaiele sunt stocate pe ambele sensuri de deplasare", conform sursei citate.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite