Un bărbat care pescuia pe Lacul Morii a dispărut din barcă şi este căutat de scafandri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un echipaj SMURD s-a deplasat, vineri seară, în zona Lacul Morii din Bucureşti, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat dispariţia unui bărbat care fusese văzut pescuind, într-o barcă, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, pentru Mediafax.

Apelul la 112 a fost făcut ca urmare a suspiciunii că bărbatul a căzut în apă. Autorităţile au fost alertate după aproximativ un sfert de oră de la momentul în care pescarul a fost văzut, ultima oară, în barcă.

Scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au început căutarea bărbatului. Martorii afirmă că acesta s-a dezechilibrat şi a căzut în apă, potrivit ISU Bucureşti.

"Martorii au spus că bărbatul, în vârstă de 30-40 de ani, se afla pe lac, într-o barcă gonflabilă. La un moment dat, el s-ar fi dezechilibrat şi a căzut în apă. Martorii au mai spus că el a încercat să înoate, însă nu a reuşit să se menţină la suprafaţă", au declarat reprezentanţii ISU Bucureşti.

Cei de la ISU au venit şi cu o autospecială cu apă şi spumă, pentru suport logistic. La faţa locului se află şi un echipaj SMURD.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite