Un accident s-a produs între două maşini, la intersecţia Splaiul Independenţei cu Bulevardul Eroilor. Patru persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou accident rutier a avut loc în Bucureşti
Un nou accident rutier a avut loc în Bucureşti

Brigada Rutieră a fost sesizată duminică, în jurul orei 16.35, prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident între două maşini la intersecţia Splaiul Independenţei cu Bulevardul Eroilor din Capitală. Patru persoane au fost rănite în urma coliziunii şi transportate la spital, iar conducătorii auto au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

„În jurul orei 16:35, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecţia Splaiul Independenţei cu Bulevardul Eroilor, accident în care au fost implicate 2 autovehicule.

Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe Spl. Independenţei către Pod Cotroceni, în momentul în care a ajuns la intersecţia cu Bd Eroilor, a intrat în coliziune cu un alt conducător al unui autovehicul care se deplasa pe Pod Eroilor către Str. Ştirbei Vodă.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătamarea corporală a 4 persoane care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

În continuare se efectuează cercetări in vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier”, arată un anunţ de presă al Brăgăzii Rutiere.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite