Trenurile care leagă Gara de Nord de Otopeni ar putea fi scoase din circulaţie
0Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, astăzi, că linia expres de tren Gara de Nord - Aeroportul "Henri Conadă" (Otopeni), inaugurată în martie, ar putea fi închisă deoarece trenurile circulă aproape goale.
"Trenurile care circulă pe relaţia Gara de Nord-Otopeni sunt pe pierderi pentru că circulă aproape goale. Dacă situaţia nu se va schimba vom opri traficul pe această rută, pentru că nu este rentabilă", a afirmat Berceanu.
Conform estimărilor iniţiale, aproximativ 4.000 de călători trebuia să circule zilnic pe această linie de cale ferată.
Traseul Gara de Nord-Otopeni a fost inaugurat în luna martie, Berceanu declarând că păstrarea acestui traseu depinde de interesul pe care îl vor arăta călătorii.
Transferul pasagerilor de la Punctul de Oprire Aeroport până la terminalele Aeroportului Internaţional Henri Coandă se face cu autobuze speciale, care circulă într-un grafic orar corelat cu mersul trenurilor. Preţul unui bilet este de 6 lei şi include atât transportul cu trenul cât şi cu autobuzul. Biletele se pot procura de la toate casele de bilete din staţiie CFR şi agenţii de voiaj, inclusiv de la casa de bilete deschisă în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă.























































