Trei pasaje din București urmează să fie reabilitate: „Sunt într-o stare tehnică nesatisfăcătoare”

0
0
Publicat:

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că trei pasaje vor fi reabilitate, fiind vorba de Lujerului, Bucur Obor și Podul Băneasa, „aflate într-o stare tehnică nesatisfăcătoare”.

Pasajul Lujerului/FOTO: Google Maps
Pasajul Lujerului/FOTO: Google Maps

„Primăria Capitalei va demara procedurile pentru consolidarea și reabilitarea pasajelor Lujerului, Bucur Obor și pentru Podul Băneasa, aflate într-o stare tehnică nesatisfăcătoare. Conform expertizelor tehnice, au fost identificate degradări majore, precum fisuri în structura de rezistență, armături corodate și infiltrații.

Consiliului General al Municipiului București a aprobat indicatorii tehnico-economici și finanțarea necesară pentru aceste intervenții”, anunță primarul.

Așadar, pot fi demarate procedurile de achiziție publică în vederea consolidării și reabilitării celor trei pasaje.

Investiția estimată pentru fiecare pasaj este după cum urmează:

- Pasajul Lujerului – 392.666.858 lei,

- Pasajul Bucur Obor – 222.334.988 lei,

- Podul Băneasa – 42.541.251 lei”, mai informează primarul.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite