Trafic de iarnă în Capitală: 87 de tamponări în ultimele 24 de ore
Patriu accidente rutiere, soldate cu patru răniţi, şi 87 de tamponări au avut loc, în ultimele 24 de ore, pe străzile Capitalei, potrivit Brigăzii de poliţie Rutieră Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al BPR București, Ioana Stancu, a declarat, azi-dimineață, că în urma accidentelor rutiere două persoane au fost rănite grav, iar două au suferit răni uşoare. Aceasta a precizat că pe carosabilul umed se poate forma polei, dacă temperatura va scădea, transmite Mediafax.
Ea a atenţionat că astfel de situaţii s-ar putea întâlni în zona pasarelelor, rampelor, pasajelor şi a podurilor.
Totodată, azi-dimineaţă în Capitală erau două semafoare defecte, la intersecţiile strada Sandu Aldea – Bulevardul Ion Mihalache şi Calea Știrbei Vodă – strada Berzei.





















































