„The Human Body“ mai rămâne în Bucureşti. Organizatorii prelungesc expoziţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După succesul impresionant de care s-a bucurat, organizatorii Expoziţiei „The Human Body“ au decis ca această să fie prelungită. Astfel, Muzeul Grigore Antipa va găzdui corpurile umane până pe 4 august.

Până în acest moment, peste 62.000 de români au vizitat controversata expoziţie în care sunt expuse cadavre umane, iar organizatorii au anunţat că biletele sunt în continuare disponibile în reţeaua Eventim. Programul de vizitare rămâne neschimbat, iar doritorii se vor putea bucura de expoziţie de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 şi 12.00.

Reprezentanţii Expoziţiei „The Human Body“ au anunţat că mai multe muzee din ţară au solicitat ca aceasta să fie prelungită şi în spaţiile proprii, lucru care nu este posibil, spun organizatorii, din cauza spaţiului redus. De asemenea, din datele existente până în acest moment, cel mai tânăr vizitator al expoziţiei are doar doi ani, iar cel mai în vârstă are 85 de ani.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO „The Human Body“, lecţia de anatomie cu trupuri umane în poziţii dinamice de la Muzeul Antipa

Corpuri umane disecate, expuse la Muzeul Antipa. „The Human Body“ se organizează în premieră în România

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite