Şoferii STB protestează joi din cauza concedierii a peste 200 de angajaţi care au făcut grevă ilegal, în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti vor organiza un protest, joi, 5 mai, la sediul STB SA, din cauza concedierilor. Sindicaliştii sunt revoltaţi că 222 de şoferi au fost daţi afară de companie, ca urmare a participării la greva din ianuarie, declarată ilegală de justiţie chiar în ziua declanşării. Oamenii susţin că este vorba de un abuz, motiv pentru care ies în stradă.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti organizează joi un protest la sediul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA, potrivit unui comunicat.

Sindicaliştii protestează faţă de concedierea a 222 de şoferi STB care au participat la greva din ianuarie, declarată ilegală de justiţie chiar în ziua declanşării. Aceştia susţin că este vorba de un abuz.

În luna ianuarie, peste 700 de angajaţi din transportul public al Capitalei au protestat în curtea instituţiei, nemulţumiţi de modul în care merg negocierile pentru condiţiile de lucru şi salarizare. Aceştia au spus, la acel moment, că doresc o majorare salarială, pentru că a crescut rata inflaţiei, explicând că nu au mai avut creşteri salariale de trei ani. De asemenea, au cerut „demisia” directorului Regiei de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, deoarece nu au avut un dialog social cu acesta.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite