Sensuri unice pe arterele principale din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul anului viitor, Primăria Capitalei va începe reorganizarea circulaţiei în zona centrală a oraşului. Astfel, majoritatea străzilor principale vor avea sensuri unice, benzi speciale pentru mijloacele de transport în comun pe care vor circula şi taximetrele, maşinile pompierilor sau ale salvării, piste pentru biciclişti şi zone pietonale, scrie Gândul.

Primele străzi reorganizate vor fi cele din zona Pasajului Basarab. „Sensuri unice se vor introduce cel mai probabil la sfârşitul anului sau la începutul celui viitor, pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Mantopol, Banu Manta, Petru Rareş, Comana, dar şi pe cele aflate în spatele Primăriei sectorului 1, apoi vom înainta către zona centrală. Reorganizarea sensurilor de circulaţie va afecta inelul central cu unele extensii. Inelul central este format din bulevardele Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Titulescu, Calea Văcăreşti, strada Progresului şi Pasajul Basarab. Este posibil să introducem sensuri unice şi pe Dorobanţi, Barbu Văcărescu sau Floreasca”, a declarat Ioan Dedu, directorul Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite