Revelion 2025. Cum vor circula metroul, autobuzele și tramvaiele în noaptea dintre ani

0
Publicat:

În noaptea de Revelion, metroul va circula după un program specific zilelor de weekend și sărbătorilor legale. În ceea ce privește transportul de suprafață, va fi înființată o linie specială care va funcționa pe parcursul întregii nopți.

mijloace de transport in comun
Metroul, autobuzele și tramvaiele vor circula în noaptea de Revelion după un program special.

Cum va circula metroul în noaptea de Revelion

Metrorex informează că în noaptea de Revelion, 31 decembrie 2024/01 ianuarie 2025, pe toate magistralele, trenurile de metrou vor circula astfel:

  • între orele 23:00 – 02:00 la un interval de aproximativ 10 minute;
  • de la ora 02:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute.

Linie de autobuz specială. Ce traseu vor avea autobuzele N41

În București va fi înființată, în noaptea de Revelion, linia de autobuz N41, care va funcționa pe traseul liniei de tramvai 41, între „Piața Presei” și „Ghencea”. Autobuzele liniei N41 vor circula în noaptea de Revelion între orele 22.30-05.00, la un interval de 30 de minute, pe traseul: „Piața Presei”, Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea, terminal „Ghencea” și retur. Pe tronsonul cuprins între Piața Montreal şi Bd. Ion Mihalache, autobuzele vor circula pe calea de rulare a tramvaielor şi vor efectua stații la peroanele aferente.

Cum vor circula autobuzele și tramvaiele în noaptea de Revelion

Liniile 19, 23, 311 și 330 vor funcționa pe trasee deviate în seara zilei de 31 decembrie 2024, începând cu ora 23.00, ca urmare a restricționării traficului rutier pe Str. Liviu Rebreanu (tronsonul cuprins ȋntre Str. Câmpia Libertăţii și Bd. Nicolae Grigorescu), respectiv pe Str. Câmpia Libertății (tronsonul cuprins între Str. Baba Novac și Bd. Liviu Rebreanu).

La ultima semicursă din ziua de 31 decembrie, tramvaiele liniilor 19 și 23 și autobuzele liniilor 311 şi 330 vor circula, la dispoziţia Brigăzii Rutiere, astfel:

  • Linia 19 va funcţiona pe traseul de bază ȋntre terminalul „Zețarilor” şi Bd. Camil Ressu/ Str. Liviu Rebreanu, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri Bd. Camil Ressu, pȃnă la capătul de linie „Chimopar”, unde vagoanele acestei linii vor întoarce comun cu tramvaiele liniilor 19, 27 și 40.
  • Linia 23 va funcţiona pe traseul de bază ȋntre terminalul „Zețarilor” şi Bd. Camil Ressu/ Str. Liviu Rebreanu, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri Bd. Camil Ressu, până la capătul de linie „Chim Chimopar‟, unde vagoanele acestei linii vor întoarce comun cu tramvaiele liniilor 19, 27 și 40.
  • Linia 311 va funcţiona pe traseul de bază ȋntre terminalul „Sala Palatului” şi intersecţia Str. Baba Novac/ Cȃmpia Libertăţii, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brȃncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Postăvarului, Bd. 1 Decembrie 1918, până la capătul de linie „Faur”.
  • Linia 330 va funcţiona pe traseul de bază ȋntre terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Str. Baba Novac/ Cȃmpia Libertăţii, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brȃncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Liviu Rebreanu, Str. Brăţării, Drumul Gura Făgetului, până la capătul de linie „Parc Teilor”.
București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite