Restanţierii din Sectorul 4 mai au la dispoziţie trei zile pentru achitarea datoriilor către bugetul local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii Sectorului 4 care au restanţe la plata taxelor şi impozitelor locale mai au la dispoziţie trei zile pentru a-şi achita datoriile la bugetul local, în caz contrar ei riscând blocarea conturilor.

Astfel, începând de vineri, de la orele 12.00, şi până pe 3 ianuarie, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 îşi va suspenda activitatea, în vederea realizării operaţiunilor informatice la baza de date electronică necesare efectuării închiderii/deschiderii de an fiscal.

Potrivit legii, scadenţa de plată nu mai este de 12 luni, toţi restanţierii, indiferent de suma pe care trebuie să o achite, primind somaţia de plată la trei luni de la data scadentă, dată începând cu care mai au la dispoziţie 15 zile, pentru a-şi achita datoriile.

Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 4 afirmă că i-a înştiinţat în acest sens pe toţi contribuabilii cu întârzieri la plată, în sens contrar, aceştia riscând să aibă, în prag de Sărbători, neplăcuta surpriză de a le fi blocate conturile.
 
Începând din 3 ianuarie, locuitorii Sectorului 4 vor avea din nou la dispoziţie cele trei centre ale Direcţiei din Şoseaua Olteniţei nr. 37-39, Calea Şerban Vodă nr. 43 şi strada Niţu Vasile nr. 50-54.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite