Protest inedit al celor de la Greenpeace. Ministerul Economiei a fost acoperit un un banner enorm FOTOGALERIE
0Un grup de 12 activiști Greenpeace, din țară și din străinătate, a protestat astăzi, 19 septembrie, la Ministerul Economiei, manifestând pentru excluderea din strategia energetică națională a noilor capacități energetice pe cărbune. Cinci dintre aceștia au escaladat fațada clădirii, înaltă de aproximativ 25 de metri și au acoperit-o cu un banner cu mesajul STOP CO2!.
Prin acest protest, Greenpeace atrage atenția factorilor de decizie asupra necesității adaptării strategiei energetice naționale pentru a opri schimbările climatice. Actuala strategie energetică, precum și varianta ei aflată în proces de consultare publică la Ministerul Economiei, promovează folosirea cărbunelui și construirea de noi termocentrale pe cărbune, tehnologia cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră, ce determină schimbările climatice.
Aceeași strategie energetică prevede importuri de cărbune, deschiderea de noi exploatări de lignit și oferirea de ajutor de stat pentru producția de huilă.
„Fiind doar o adaptare a variantelor sale anterioare, noua strategie energetică a preluat din acestea construirea de noi termocentrale pe bază de cărbune, precum și noi exploatări de cărbune. Aceste opțiuni strategice, menționate și în actualul Program de guvernare, urmează să înscrie România pe un drum al dezvoltării nesustenabile, bazate pe tehnologii aparținând trecutului.” declară Ionuț Cepraga, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace.
Activiștii au fost legitimați de jandarmi și lăsați să plece. Greenpeace a protestat astăzi, 19 septembrie, la Ministerul Economiei, manifestând pentru o strategie energetică națională curată.

CLICK AICI sau pe fotografii pentru a accesa fotogaleria
„Și de această dată, ministerul impune publicului o singură variantă de strategie, fără a oferi și scenarii alternative, cum ar fi unul axat, în principal, pe surse regenerabile.Prin protestul de astăzi le cerem dlui. Ministru Daniel Chițoiu și dlui. Prim-ministru Victor Ponta să ofere României un viitor energetic orientat spre durabilitate și eficiență, precum și un plan pentru eliminarea tehnologiilor poluante, într-un orizont de timp cât mai scurt.” mai adaugă Ionuț Cepraga.
Strategia energetică actuală a facilitat apariția unor proiecte energetice controversate, precum cel al termocentralei Enel de la Galați și cel al termocentralei E.on, de la Brăila. Cu o capacitate de 800 MW fiecare, cele două termocentrale ar urma să ardă cărbune de import, din Ucraina, ridicând considerabil nivelul poluării în partea de sud și de est a țării pentru următorii patruzeci de ani.
Costurile indirecte, precum cele de sănătate, de mediu și cele economice, în cazul realizării acestor două proiecte, nu se vor regăsi în factura pentru energie electrică, însă vor fi resimțite în fiecare gospodărie.
Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, care foloseşte confruntarea creativă, non-violentă, pentru a expune probleme de mediu globale şi pentru a facilita adoptarea unor soluţii esenţiale pentru un viitor curat şi paşnic.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti
