Profesorul de la Jean Monnet nu a făcut testul poligraf pentru că era deranjat la stomac
0Potrivit avocatului apărării, înainte de a fi arestat, dascălul de la Jean Monnet, care a fost acuzat de viol de către o elevă de-a sa, a vrut să facă testul poligraf, însă nu a putut din cauza unor probleme la stomac.
Dan Octavian Vişan a cerut procurorilor să i se facă testul poligraf, însă nu a mai putut, din cauza unor probleme cu stomacul. Conform apărătorului dascălului, acestuia nu i s-a mai putut face testul pentru că era deranjat la stomac şi nu putea sta pe scaun pe toată durata verificării.
A doua zi, însă, după ce a scăpat de probleme, acesta a cerut din nou să i se facă testul cu detectorul de minciuni, dar a fost refuzat de procurori. "Nu cred că era o problemă că a amânat testul şi a vrut să-l facă a doua zi. Nu ştiu de ce procurorii nu au mai fost de acord", a declarat Paula Iacob, avocatul profesorului.