Proba practică pentru obţinerea permisului auto va fi suspendată, luni, în Capitală
0Bucureştenii care ar fi trebuit să susţină luni proba practică pentru obţinerea permisului de conducere vor fi examinaţi într-o altă zi. Din cauza viscolului din Capitală, proba va fi suspendată, urmând să fie reprogramată în cel mai scurt timp.
Potrivit directorului Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti, Dan Moşescu, proba practică pentru obţinerea permisului de conducere nu va mai avea loc mâine.
„Proba practică de luni pentru obţinerea permisului de conducere a fost suspendată. Candidaţii programaţi pentru ziua de 27 ianuarie vor fi reprogramaţi cât mai curând. Reprogramarea se va anunţa la sediul servicului. Examenul practic de marţi va fi anunţat în funcţie de condiţiile medeo şi de deciziile luate la nivelul municipalităţii“, a declarat, pentru Mediafax, Moşescu.
El a mai precizat că celelalte activităţi ale serviciului, respectiv înmatricularea autoturismelor, preschimbarea permiselor şi examinarea teoretică pentru obţinerea permisului de conducere, se desfăşoară normal.
Pe aceeaşi temă: