Primarul Capitalei, despre actele nelegale emise de PMB în trecut: Investitorii ne solicită daune de milioane

0
Publicat:

Nicușor Dan a transmis, marți, că Primăria Capitalei este implicată în câteva zeci de litigii în care investitorii îi solicită daune în valoare de milioane de euro, din pricina unor acte nelegale emise în trecut, în domeniul urbanismului, conform Agerpres.

Nicușor Dan
Nicușor Dan s-a prezentat la sediul DNA. Foto: Arhivă

Din cauza actelor nelegale emise în trecut de primărie, avem câteva zeci de litigii în care investitorii ne cer daune de milioane de euro pentru că actele s-au dovedit nelegale în instanţă, însă ei au contractat credite bancare, au angajat constructori şi proiectanţi, iar în unele cazuri au construit pe terenurile respective", se arată în postarea publicată pe Facebook de Nicuşor Dan. 

Acesta a fost unul dintre argumentele prezentate, marți, de către primarul general, procurorilor DNA. 

Edilul s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie cu privire la înștiințarea pe care a înaintat-o în urmă cu circa o lună privind nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren spaţiu verde. 

 Nicuşor Dan a reclamat că prin aprobarea acestui Plan Urbanistic Zonal, în anul 2019, „au fost încălcate reglementările legale care stabilesc foarte clar” faptul că nu se poate schimba destinaţia unui spaţiu verde şi nici nu se poate construi pe acesta. 

 „Acest document a adus un beneficiu de câteva milioane de euro proprietarului, prin vânzarea terenului. A fost constituit un dosar penal, iar eu am depus o plângere împotriva arhitectului-şef de la acea dată pentru abuz în serviciu şi pentru folos necuvenit. Mai mult decât atât, noul proprietar ne solicită o autorizaţie pentru construirea unui imobil şi dă în judecată Primăria Capitalei pentru refuzul nostru de a emite autorizaţia, susţinând că PUZ - ul actual îi permite ridicarea unei construcţii", menționează Nicuşor Dan.  

Primarul general precizează că le-a explicat procurorilor DNA etapele elaborării unei documentaţii de urbanism şi paşii procedurali care au dus la emiterea PUZ-ului şi a avizului de oportunitate preliminar al arhitectului-şef de la acea vreme. 

 „Am subliniat două aspecte foarte importante. Primul este acela că la momentul aprobării exista deja un antecedent în Primăria Capitalei, în sensul că era cel puţin o hotărâre judecătorească definitivă, pe altă speţă, care stipula că nu se poate construi pe spaţiul verde, respectiv PUD Kiseleff 45. În al doilea rând, am evidenţiat faptul că domeniul urbanismului este o chestiune foarte serioasă şi în ceea ce priveşte securitatea raporturilor juridice, în sensul că un investitor care vine în Bucureşti trebuie să aibă garanţia că, în momentul în care o autoritate îi emite un act, acela este legal, iar el poate demara investiţia", a menționat edilul. 

 La începutul lunii, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru „nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1", care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate. Plângerea penală a fost depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul de specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite