Primăria Capitalei, obligată să reevalueze ofertele din licitaţia pentru achiziţia a 100 de tramvaie. Edilii optaseră pentru garniturile turcilor de la Durmazlar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei este obligată să reevalueze ofertele depuse la licitaţia pentru achiziţia a 100 de tramvaie, unde a fost desemnată câştigătoare oferta turcilor de la Durmazlar Makina San ve Tic A.Ş., în defavoarea producătorului român Astra Arad. Decizia a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti pe 24 iunie şi este definitivă.

”Curtea de Apel a respins azi plângerea Societăţii Astra Arad, precum şi apărările Municipalităţii în această cauză. Decizia este definitivă. Se aşteptă şi motivarea pentru a afla instrucţiunile dispuse de instanţa. Între timp, Primăria Capitalei va constitui de urgenţă comisia de evaluare, având în vedere că s-a menţinut soluţia pronunţată de CNSC, prin care s-a dispus reluarea procedurii de la un anumit punct, impunându-se reevaluarea anumitor aspecte. Vom reveni cu amănunte după comunicarea motivării Curţii de Apel. Pentru Primăria Capitalei principala urgenţă este semnarea contractului de achiziţie a celor 100 de tramvaie cu ofertantul care va fi declarat câştigător în urmă respectării celor dispuse de instanţe, pentru a putea fi utilizate fondurile europene acordate pentru acest proiect”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei, citat de hotnews.ro..

Curtea de Apel a decis că decizia Consiliului Naţional de Soluţionare, dată în decembrie 2019, a contestaţiilor a rămas definitivă.

Decizia CNSC anula rezultatul licitaţiei, prin care a fost declarată câştigătoare Durmazlar, şi obliga municipalitatea să reevalueze ofertele depuse.

”CNSC admite, în parte, contestaţia formulată de ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCUREŞTI, şi anulează adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 3307/04.11.2019 şi 3308/04.11.2019 şi raportul procedurii de atribuire nr. 3297/04.11.2019. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei DURMAZLAR MAKINA SANAYI VE TICARET AŞ, în termen de 20 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. În temeiul art. 26 alin. (9) din lege, admite solicitarea contestatoarei privind plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei şi obligă MUNICIPIUL BUCUREŞTI la plata către ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI SA a sumei de 35.000 lei, reprezentând onorariu avocat”, se arată în decizia CNSC.

Primăria Capitalei a contestat în instanţă decizia CNSC, iar procesul a fost pierdut prin decizia de pe 24 iunie.

Primăria Capitalei a lansat licitaţia pentru achiziţia a 100 de tramvaie noi în decembrie 2018.

Potrivit datelor din sistemulul electronic de achiziţii publice, Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de tramvaie cu o lungime de 36 metri, podea complet coborâtă, minim 5 uşi duble. Valoarea estimată a contractului este de circa 845 milioane lei. Municipalitatea cere o durată de serviciu de 30 de ani, garanţie (full warranty) 5 ani, minim 300.000 km.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite