Primăria Capitalei a ridicat 7 maşini care blocau staţiile RATB şi intrarea în spitale, în primele ore de la începerea acţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei a ridicat luni, până la ora 12.00, şapte maşini parcate neregulamentar. Acestea blocau fie staţiile şi mijloacele de transport în comun, fie intrarea în spitale. Pe lângă taxa de 500 de lei care trebuie plătită pentru recuperarea maşinii, şoferii riscă şi amenzi de până 725 lei plus 4 puncte de penalizare, deci neatenţia sau comoditatea poate costa până la 1.225 lei.

„Am ridicat 7 maşini din zona Sălii Palatului, zona Hanul lui Manuc, Spitalul Floreasca, Spitalul Grigore Alexandrescu. Maşinile blocau accesul în spital, la secţia de primiri urgenţe, nu puteau să intre ambulanţele. La Sala Palatului blocau autobuzele care luau curba de la Câmpineanu şi nu puteau face virajul, iar la Hanul lui Manuc blocau staţia STB”, a declarat Daniel Răşică, director al Poliţiei Locale Bucureşti, pentru Hotnews.

Pe teren sunt 7-8 echipaje care se ocupă de asta, iar operaţiunea de ridicare a maşinilor este făcută de Compania Municipală Managementul Transportului. care are 6 platforme. Acţiunea de ridicare are loc 24 de ore din 24. 

”Prioritate au sesizările primite prin dispeceratul STB-ului, când este blocat transportul în comun. Se deplasează urgent echipajul, face fotografiile de încadrare a faptei, apoi dispune măsura de ridicare, se solicită platforma de la Managementul Transportului, iar maşina este luată. Opreaţiunea durează circa 1 minut”, a explicat Răşică. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite