Polițist rutier, luat pe capotă de o mașină condusă de o femeie din Capitală

0
Publicat:

Un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere a fost accidentat în București, fiind luat pe capotă de o șoferiță neatentă.

Polițistul rutier a fost acroșat în București
Polițistul rutier a fost acroșat în București FOTO arhiva Adevărul

Accidentul a avut loc azi, în jurul orei 16:30, la intersecția dintre Bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Dem I. Dobrescu din municipiul București.

Un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere, care dirija traficul rutier, a fost acroșat de un autovehicul condus de o femeie în vârstă de 54 de ani. În urma impactului, polițistul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere.

Atât șoferița autovehiculului implicat, cât și polițistul rutier, au fost supuși testului cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma acestui incident, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă pentru stabilirea exactă a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite